La Cluj-Napoca va fi construit un centru de transplant multiorgan, unic în România şi în Europa de Est, iar valoarea sa estimată se ridică la 200 de milioane de euro.


Consiliul Judeţean Cluj construieşte Centrul de Transplant Multiorgan. „Proiectul este unic în România şi în sud-estul Europei. (...) Cu o valoare estimată la circa 200 de milioane euro, proiectul Consiliului Judeţean Cluj vizează edificarea primului centru de transplant din ţară care integrează facilităţile necesare pentru patru tipuri de transplant: de cord, plămân, hepatic şi renal. În cadrul acestuia, toate circuitele, spaţiile şi funcţiunile necesare vor fi realizate la cele mai înalte standarde din domeniu”, se artă într-un comunicat transmis de CJ Cluj şi preluat de Agerpres

Centrul medical va avea un regim de înălţime 4S+P+5E+Et., va dispune de 12 săli de operaţie şi chirurgie, zone de Imagistică şi UPU, laboratoare, unitatea de transfuzii şi recoltare sânge, zona ATI, cabinete medicale şi săli de cercetare, saloane, heliport etc. Va avea un număr de 280 de pături pentru pacienţi şi 176 de locuri de parcare.

„Vom face tot ceea ce ţine de noi pentru ca etapele procedurale să se deruleze într-un ritm alert, astfel încât construcţia acestui obiectiv medical ultramodern, de o importanţă aparte atât pentru judeţul Cluj cât şi pentru întreaga Românie, să fie finalizată în maxim trei ani”, a declarat preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.

 



Oncolog