Din aceeași categorie
În Unitatea Clinică de Primire Urgențe a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, personalul prezent în tură în 18 august a.c., împreună cu medicul de gardă din specialitatea Obstetrică-Ginecologie, au realizat cu succes, prima procedură de naștere naturală din istoria acestei unități.
Pacienta, în vârstă de 29 de ani, avea ca antecedente personale fiziologice patru nașteri naturale. Femeia a fost prezentată la camera de gardă pentru dureri abdominale și hematurie anamnestică.
În urma evaluării primare efectuate de Col. med. conf. univ. dr. Toma Mihai s-a constatat încă de pe targa ambulanței că pacienta era în plin proces de expulzie. Astfel, gravida a fost preluată cu celeritate și s-au acordat îngrijiri medicale specifice pentru nașterea naturală în urgență.
Pacienta a fost stabilizată, fătul s-a născut, a fost evaluat și stabilizat ca rezultat al colaborării interdisciplinare dintre echipa medicală a Unității Clinice de Primire Urgențe și medicul de gardă din secția Obstetrică Ginecologie ale Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, se arată pe pagina de Facebook a unității medicale.

După ce pacienta și nou născutul au fost stabilizați, aceștia au fost transferați la Spitalul Universitar de Urgență București, în atenția secțiilor Obstetrică-Ginecologie și Neonatologie.
Nou-născutul a fost transportat cu echipajul SMURD-UTIM dotat cu incubator, iar proaspăta mămică a fost transportată cu o ambulanță a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.
Reacția Comisiei de Obstetrică-Ginecologie a CMR, în urma panourilor publicitare despre cezariană
Pe internet au circulat în ultimele zile mai multe imagini cu panourile publicitare despre cezariană versus nașterea naturală.
...UMFCD, primul loc între toate instituțiile din România în SCImago Institutions Rankings 2026
Această performanță remarcabilă marchează o evoluție semnificativă față de anul precedent.
...Curs opțional la UMFCD: medicina narativă și comunicarea medic-pacient
Medicina, astăzi, cumulează: pasiunea, știința și comunicarea, ca elemente centrale ale relației medic-pacient.
...
