Din aceeași categorie
„În premieră pentru România, un medic din ţara noastră face parte din echipa de conducere a Asociaţiei Mondiale de Terapie Radionuclidică şi Moleculară (WARMTH). Astfel, Raluca Mititelu, medic primar Medicină Nucleară, preşedinte al Societăţii Române de Medicină Nucleară şi Imagistică Moleculară, a fost aleasă ca membru al consiliului consultativ al WARMTH pentru perioada 2020-2021”, se arată într-un comunicat de presă al spitalului.
WARMTH este „singura organizaţie la nivel Mondial” fondată pentru a promova utilizarea terapiei moleculare cu radionuclizi şi a paradigmei relativ noi a tehnicilor de tip „Theragnostici” (diagnostic şi tratament cu ajutorul aceluiaşi marker molecular, marcat radioactiv.
Asociaţia are ca obiective de cercetare şi educaţie încurajarea şi sprijinirea cercetării-dezvoltării în domeniul medicinei nucleare, a metodelor diagnostice şi terapeutice cu ajutorul radionuclizilor, inclusiv prin integrarea tehnicilor de dozimetrie, radiobiologie şi protecţia împotriva radiaţiilor, în beneficiul sănătăţii publice şi al umanităţii.
raluca mititelumedicina nuclearawarmthspitalul militar centralterapie moleculara cu radionuclizi