Știri

Preşedinte CNAS: doar 35% din medicii de familie au încheiat contracte pentru vaccinarea anti-COVID

Preşedintele Casei Naţionale pentru Asigurări de Sănătate (CNAS), Adela Cojan, a declarat că, până în prezent, doar aproximativ 35% din medicii de familie au încheiat contracte pentru vaccinarea anti-COVID.
29 Septembrie 2021
Știri
29 Septembrie 2021

Preşedinte CNAS: doar 35% din medicii de familie au încheiat contracte pentru vaccinarea anti-COVID

Preşedintele Casei Naţionale pentru Asigurări de Sănătate (CNAS), Adela Cojan, a declarat că, până în prezent, doar aproximativ 35% din medicii de familie au încheiat contracte pentru vaccinarea anti-COVID.


Adela Cojan a spus, în cadrul unei dezbateri, că vaccinarea în ambulatoriu este decontată cu 40 de lei, iar la domiciliul pacientului cu 60 de lei, informează Agerpres.

„Chiar astăzi o să trimitem o circulară către toate Casele judeţene, să îi invite pe medicii de familie să încheie contracte, inclusiv pentru vaccinarea la domiciliu”, a adăugat Cojan.

Preşedintele CNAS a pledat pentru o comunicare mai empatică cu persoanele sceptice în legătură cu vaccinarea împotriva SARS-CoV-2. Ea a atras atenţia asupra faptului că pandemia a produs patru milioane de decese la nivel mondial.

„Cred că bariera de care ne izbim, poate mai mult decât alte ţări (...) vine din această credinţă, din aceste convingeri limitative ale unor persoane, aceşti antivaxeri, care, din păcate, au reuşit să penetreze extraordinar în rândul populaţiei, beneficiind - aici chiar suntem campioni - de reţelele sociale, care au condus la una dintre cele mai scăzute rate de vaccinare în ţara noastră, comparativ cu alte ţări. Practic, de când a început pandemia, răspândirea dezinformărilor a fost la fel de contagioasă ca pandemia. (...) Cred că, cu timpul, cu răbdare, prin folosirea de abilităţi de comunicare inteligentă şi multă energie o să reuşim să combatem aceste logici iraţionale”, a afirmat preşedintele CNAS.

Te-ar mai putea interesa
Știri

Prof. dr. Cătălina Poiană: „Medicina de familie trebuie consolidată”

...

Știri

Președinte nou la CNAS

...

Știri

Preşedintele CNAS: valorile punctului pentru serviciile medicale vor fi probabil rediscutate la rectificarea bugetară

Contractul-cadru care va intra în vigoare după 1 iulie şi în care se va menţine aceeaşi valoare a punctului serviciilor medicale prevede, ca noutate, pachete de servicii pentru persoanele neasigurate în scopul depistării unor afecţiuni grav...