Știri

Prima procedură de crioablaţie percutanată hepatică din România, realizată la Institutul Clinic Fundeni

Laboratorul de Radiologie, Imagistică Medicală şi Radiologie Intervenţională din cadrul IC Fundeni, condus de prof. dr. Ioana Lupescu, continuă seria premierelor medicale, prin procedura de crioablaţie percutanată hepatică.
22 August 2023
Știri
22 August 2023

Prima procedură de crioablaţie percutanată hepatică din România, realizată la Institutul Clinic Fundeni

Laboratorul de Radiologie, Imagistică Medicală şi Radiologie Intervenţională din cadrul IC Fundeni, condus de prof. dr. Ioana Lupescu, continuă seria premierelor medicale, prin procedura de crioablaţie percutanată hepatică.


Procedura a fost efectuată de către dr. Radu Dumitru, medic primar radiologie imagistică, cu suportul anestezic oferită de dr. Alexandra Marcu, medic primar ATI, unei paciente în vârstă de 70 de ani cu metastază hepatică unică de la un cancer colonic, se arată într-un comunicat.

„Ne dorim că această procedură minim invazivă să devină o practică curentă în tratamentul tumorilor hepatice şi nu numai. Beneficiile majore ale acestei proceduri sunt riscurile mai reduse faţă de o procedura chirurgicală clasică şi un timp de recuperare rapid, pacienta noastră fiind deja externată la 24 de ore, fără complicaţii. De asemenea procedura de crioablaţie se adresează şi altor localizări, cum ar fi cancerele renale sau pulmonare”, se subliniază.

Procedurile de ablaţie percutanata reprezintă o soluţie sigură şi eficientă pentru cancerele hepatice, fiind folosite în practica curentă de mulţi ani, „până acum fiind folosită distrucţia prin încălzire”, se mai arată. „Ne bucurăm să adăugăm la acest arsenal împotriva cancerului şi distrucţia prin îngheţare, care are un risc mai mic de complicaţii, în special la tumorile de rinichi”.







Medic

premiera institutul clinic fundenilaboratorul de radiologiecrioablatie percutanata hepaticapacienti oncologici
Te-ar mai putea interesa
Comunicate de presă

OncoRCP – prima platformă din România care ajută pacienții oncologici și medicii să comunice mai bine

Platforma oferă acces gratuit la materiale video educative, componentă AI și podcast

...

Știri

OncoRCP, o resursă online pentru pacienții oncologici și aparținători

Scopul platformei este de a-i ghida pe pacienții oncologici în traseul pe care îl au de urmat

...

Știri

Începe reabilitarea Secției de Oncologie a Spitalului Județean Piatra Neamț

Consiliul Județean Neamț a anunțat în luna august că începe reabilitarea Secției de Oncologie a Spitalului Județean.

...