Testul autoadministrabil pentru detectarea virusului HIV este disponibil acum în farmaciile din România (şi on-line pe site-urile acestora), fiind distribuit în exclusivitate de compania Mylan.

Autotestul a fost prezentat odată cu lansarea campaniei „Ești negatHIV? Testează-te și fii sigur!”, desfășurată de către Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) în parteneriat cu Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” și Mylan. Campania de informare se va desfășura online, pe parcursul lunilor noiembrie și decembrie.

Testul autoadministrabil (numit autotest VIH®) intră pe piață cu un preț de 125 de lei și poate fi achiziționat fără prescripție medicală, fiind susținut de materiale de informare şi servicii de consiliere. Pentru efectuarea testului sunt necesare o picătură de sânge și un timp de așteptare de 15 minute. Producătorii menționează că eficacitatea autotestului este de 100% în depistarea persoanelor infectate cu virusul HIV și de 99,8%, detectare corectă a persoanelor neinfectate.

De asemenea, este recomandat ca autotestul să fie utilizat la 3 luni de la contactului cu risc de infectare cu virusul HIV, după trecere așa-numitei perioade de „fereastră serologică”.

„Deși prevenția și depistarea precoce sunt principalele arme în combaterea infecției cu HIV, în România există în continuare numeroase obstacole în desfășurarea eficientă a acestora, de la nivelul redus de conștientizare, la preconcepțiile despre aceasta. Însă diagnosticul infecției cu HIV nu mai reprezintă astăzi o condamnare la moarte. Dacă persoanele care știu că au fost expuse la risc se testează și primesc un diagnostic la timp, au șanse să ducă o viață normală.  Posibilitatea de a cumpăra un test direct din farmacie va oferi o șansă în plus celor care, din cauza temerii de a fi stigmatizați social, nu doresc să se adreseze serviciilor de sănătate publică sau laboratoarelor private”, spune Iulian Petre, directorul executiv al Uniunii Naționale a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA).

test HIV
Apariţia a două liniuţe indică infecţia cu virusul HIV 


Conform datelor furnizate de Comisia Națională de Luptă Anti-SIDA din cadrul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș”, peste 14.600 de pacienți cu HIV/SIDA sunt înregistrați în România, aproape jumătate dintre aceștia cu vârste cuprinse între 25 și 29 de ani. Din numărul total de pacienți cu HIV/SIDA existenți la nivel național, peste 600 de cazuri au fost depistate pe parcursul anului 2016, în timp ce alți 300 au fost diagnosticați numai în intervalul ianuarie-iunie 2017.

„Unul dintre principalele obiective ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) cu privire la combaterea HIV este acela de a diagnostica peste 90% din persoanele infectate cu HIV până în 2020. Un pas extrem de important în această direcție este promovarea testării și autotestării HIV. În acest sens, în 2016, OMS a publicat prima recomandare cu privire la autotestarea HIV,” a declarat prof. dr. Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie.

„Infecția HIV nu mai reprezintă o problemă terapeutică, însă este în continuare o problemă de sănătate publică, sute de cazuri noi de pacienți cu HIV/SIDA fiind înregistrate în fiecare an”, explică prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”. „Testarea precoce, sau atunci când există risc, prezintă numeroase avantaje, atât pentru pacienți - care pot beneficia de servicii de sănătate eficiente cât mai rapid, cât și pentru sistemul de sănătate. Un diagnostic timpuriu poate duce la situația în care pacientul are încărcătură virală nedetectabilă și nu transmite virusul către cei dragi și, în cele din urmă, poate duce o viață normală și fără restricții. Acest test autoadministrabil este pentru toată lumea.”

streinu Cercel
Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”


Dispozitivul medical este produs de compania franceză AAZ-LMB şi beneficiază de marcaj CE încă de la începutul anului 2015. Mai mult, produsul a câștigat anul trecut, în Franța, premiul Galien – cea mai importantă recunoaștere din domeniul descoperirilor medicale, considerat echivalentul Premiului Nobel în domeniul farmaceutic. În prezent, acesta este comercializat în Franța (lansat în 2015) şi Italia (lansat în 2016).

Studiu realizat în Franța, în 2016, relevă că 40% din respondenți s-au destat pentru prima dată pentru depistarea HIV datorită autotestului și 55% recunosc că nu s-ar fi dus într-un centru sau spital pentru a se testa în eventualitatea în care autotestul nu ar fi fost disponibil în farmacii.

Acest produs pentru depistarea HIV, destinat folosirii la domiciliu, este un instrument complementar de screening şi vine în ajutorul persoanelor care vor să se diagnosticheze rapid şi în intimitate. În cazul obținerii unui rezultat pozitiv, este necesară efectuarea unui test de laborator pentru confirmarea diagnosticului.