Profesor dr. abil. Alexandru Grigorescu, medic primar Oncologie medicală, a început Medicina ca o alternativă de libertate într-o epocă totalitaristă. Acum, rofesorul Alexandru Grigorescu lucrează ca specialist în sistemul public şi poate fi găsit la Spitalul Carol Davila din Bucureşti.

De ce aţi ales să deveniţi medic?

Prof. dr. abil. Alexandru Grigorescu: Nu am o poveste spectaculoasă, care să explice această decizie. Hotărârea este legată de o conjunctură de moment, eu începându-mi cariera în „Epoca de Aur”. Atunci, fiecare dintre noi ne doream să fim cât mai liberi, să nu fim secondaţi de activistul de partid, iar Medicina era una dintre meseriile care părea că îţi conferă acest statut, libertate. Sigur că a contat şi curiozitatea pentru organismul uman, pentru anatomie, pentru fiziologie... şi asta m-a făcut să aleg Medicina.  

Dacă nu ar fi fost Medicină, ce meserie ar fi fost?

Prof. dr. abil. Alexandru Grigorescu: Mă gândeam la Arhitectură sau chiar la pictură. Eu am studiat la Şcoala de Arte Plastice, în şcoala primară, organizată la Liceul Tonitza. Îmi plăcea să pictez, să desenez şi asta, probabil, ar fi putut fi o altă evoluţie profesională. Acum nu mai pictez, pentru că timpul e foarte limitat atunci când lucrezi în domeniul medical. E o meserie solicitantă.

Medicina este o facultate grea. Cum de aţi rămas fidel acestei alegeri?

Prof. dr. abil. Alexandru Grigorescu: Medicina este o facultate grea, admiterea a fost dificilă, eram 13 candidaţi pe loc, dar trebuia să duc lucrurile până la capăt. Nu puteam să mă opresc la mijlocul facultăţii. Era o provocare reală pentru mine să reuşesc să merg mai departe şi mă interesa să fac asta. Constatasem că Medicina devenise o pasiune.

Cum a devenit provocarea o pasiune?

Prof. dr. abil. Alexandru Grigorescu: Cu cât ştii mai mult, vrei să ştii şi mai mult. Te fascinează faptul că ai unele cunoştinţe legate de fiziologia organismului uman, de toate mecanismele care guvernează viaţa şi pe care începi să le descoperi. Devii stăpân pe anumite noţiuni şi pe anumite situaţii care îţi dau o oarecare senzaţie de forţă. Este şi motivul pentru care unii medici îşi transformă personalitatea în mod negativ. Cu cât ştii mai multe despre organismul şi chiar despre psihologia omului, cu atât devii mai puternic, iar asta are consecinţe asupra comportamentului.

Cum faceţi să echilibraţi aceste gânduri, mai cu seamă că, stăpân fiind pe un domeniu, devine foarte simplu să te simţi Dumnezeu?

Prof. dr. abil. Alexandru Grigorescu: Nu m-am simţit niciodată „Dumnezeu”. A fost numai pasiunea pentru cunoaştere şi, ulterior, a trebuit să o cultiv ca să nu devină o rutină. Sigur, orice meserie are rutina ei, dar trebuie să o alternezi, de aceea am şi început să scriu. Vorbim despre articole ştiinţifice, fără îndoială, dar este un exerciţiu care te ajută să faci o pauză în rutină.

La un moment dat, când ai toată experienţa şi majoritatea cazurilor nu mai reprezintă ceva nou pentru tine, rişti să te plafonezi. Dar faptul că citeşti şi scrii schimbă această senzaţie. Cred că medicii trebuie să scrie articole, pentru că îşi dezvoltă creativitatea şi îşi cresc nivelul intelectual, profesional. Practica exclusivă nu e o atitudine foarte benefică pentru evoluţia unui medic. Sigur, sunt luate în considerare o grămadă de alţi factori: numărul de pacienţi, locul unde îţi desfăşori activitatea, sunt elemente importante. Dacă lucrezi într-un loc izolat, unde ai şi foarte mulţi pacienţi, nu prea mai ai cum să te gândeşti la teorie sau să faci altceva decât practica zilnică.

Cum aţi ales specialitatea?

Prof. dr. abil. Alexandru Grigorescu: Întâmplător. Fiind obligaţi să ne desfăşurăm activitatea la ţară, după terminarea facultăţii - după 4 ani de desfăşurare a activităţii peste care eu am trecut uşor, faţă de alţii care erau foarte citadini şi au avut şi momente de depresie – mie mi-a folosit, pentru că în activitatea de la ţară puteam să iau decizii singur şi să am o responsabilitate mai mare, care este foarte importantă în meseria asta. Când a apărut primul concurs pentru a deveni specialist, s-a petrecut la Institutul Oncologic. Şi m-am înscris acolo. Am reuşit şi, ulterior, am devenit oncolog. Şi acolo a fost o concurenţă foarte mare, erau câteva posturi clinice  - 20 din câte îmi aduc aminte -  şi câteva sute de candidaţi, pentru că nu se dăduse un examen de specialist de ani de zile.

Cum vă uitaţi la aceste examene extrem de concurenţiale?

Prof. dr. abil. Alexandru Grigorescu: Asta este viaţa, cu examene foarte grele pentru atingerea anumitor obiective. Dacă sunt reale, nu sunt trucate, sunt o modalitate de a promova. Nu văd altă posibilitate, pentru că sunt mulţi absolvenţi de Medicină care vor să facă o specializare şi asta e situaţia. Nu mai sunt 10 posturi şi 10 medici. Pot fi 1000 de medici şi să fie nevoie de 100 şi trebuie să faci o selecţie. Sigur, la noi nu este cazul, pentru că la noi e nevoie de medici, mai ales în specialităţi deficitare. Dar, atunci, aşa a fost – dacă patru ani nu s-a dat examen de specializare, normal că s-au adunat mulţi candidaţi.

Cum reuşiţi să împăcaţi şi pasiunile, viaţa personală cu această meserie care mănâncă timp şi energie?

Prof. dr. abil. Alexandru Grigorescu: Sunt legiferate aceste pauze – concediile, de exemplu, pe care le putem folosi pentru a ne relaxa. Sunt concedii destul de consistente. În America am înţeles că sunt la jumătate. Sigur, nu sunt aşa multe momente, pentru că atunci când vii obosit acasă nu-ţi mai vine să mergi la un spectacol sau la o activitate culturală, pentru că asta e biologia. Nu poţi să rezişti. Trebuie să te şi odihneşti, mai ales că sunt şi gărzi.

Eu nu am făcut foarte multe gărzi la viaţa mea, dar, dacă le-aş pune cap la cap, am stat un an şi jumătate numai în spital, prin gărzi.

Sigur că ţi se reduce timpul pentru multe lucruri, dar mai reuşeşti să mai citeşti, să-ţi mai selectezi lecturile. Cultura generală ar trebui să fie la maximul de dezvoltare în timpul liceului. Nu ştiu cum e acum, dar eu, când am făcut liceul, ştiam lucrurile de bază şi în filosofie, şi în literatură şi în multe domenii.

Care e ultima carte citită?

Prof. dr. abil. Alexandru Grigorescu: Este vorba despre o carte de filosofie, pentru că asta mă pasionează acum. Romanele nu-mi mai sunt pe plac, pentru că, în general, repetă aceleaşi istorii. Dar cărţile filosofice mă mai pun pe gânduri şi îmi pot verifica ideile mele cu ale altora.

Unde aţi fost ultima oară în vacanţă?

Prof. dr. abil. Alexandru Grigorescu: În Grecia, în Corfu.

Ce părere aveţi despre burnout-ul medicului?

Prof. dr. abil. Alexandru Grigorescu: Eu am studiat oarecum problema, prin natura meseriei. Eu cred că un caracter, un individ echilibrat are puţine şanse să ajungă în situaţia de burnout. Bineînţeles că depinde şi de specialitatea pe care o ai ca medic, pentru că sunt specialităţi unde mor foarte mulţi oameni şi asta are un impact asupra psihicului, sau zone în care munceşti prea mult şi te epuizezi – nu doar ca medic, ci orice om care lucrează peste normă. Burnout-ul este mai mult legat de specificul meseriei, nu de intensitatea muncii, pentru că asta ar fi mai mult epuizare. Este alt fenomen. E o oboseală care intervine din cauza unei munci fără măsură. Burnout-ul se referă la specificul muncii. În paliaţie, de exemplu, pentru că sunt mulţi muribunzi, te loveşti de burnout. Din cauza asta, unele clinici fac rotaţie. De exemplu, medicii oncologi pot lucra trei luni la Paliaţie, apoi trei luni în Oncologia medicală, ca să schimbe un pic atmosfera. În orice caz, medicii, încă de când încep să studieze Medicina, îşi creează o abilitate de a nu cădea în depresie sau în situaţia de burnout.