Profesor universitar doctor Laura Tribus este medic primar Medicină Internă şi Gastroenterologie, precum şi cadru didactic la UMF „Carol Davila” Bucureşti, fiind şefa Disciplinei de Medicină Internă din cadrul Facultăţii de Stomatologie.

De ce aţi ales profesia de medic?

Prof. dr. Laura Tribus: Eu am studiat la Liceul de Matematică-Fizică „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu şi, deşi am reuşit să trec cu bine de treapta a doua - un examen foarte dificil pe care liceenii acelor ani îl dădeau la sfârşitul clasei a X-a la matematică şi fizică - am realizat că niciuna dintre cele două materii nu îmi plăceau absolut deloc. Cum nu aveam vreo înclinaţie nici pentru limba română, nici pentru limbile străine, am ales să mă pregătesc pentru admiterea la Medicină când a venit vremea marilor decizii. (râde)

Părinţii ce au avut de zis despre asta?

Prof. dr. Laura Tribus: Cred că părinţii s-au bucurat şi, în egală măsură, s-au şi îngrijorat, pentru că, în anii aceia, examenul de admitere la facultate nu era deloc simplu, iar concurenţa, acerbă. Aveau mulţi prieteni ai căror copii nu reuşiseră din prima la Medicină şi, din acest motiv, teama - că acest lucru mi s-ar putea întâmpla şi mie - era destul de mare. Teama a dispărut însă când, după doi ani de muncă (în clasele a XI-a şi a XII-a), am reuşit. Am fost singura fată din generaţia mea care a intrat din prima la Medicină în acel an.

Cum a fost facultatea?

Prof. dr. Laura Tribus: Perioada facultăţii a fost una dintre cele mai frumoase perioade de care-mi amintesc acum. Am intrat la Facultatea de Medicină „Grigore T. Popa” din Iaşi. Practic, cu ocazia admiterii, am ajuns pentru prima dată în viaţă în acest oraş, a cărui notorietate mă fascina. Nu ştiam prea multe despre Iaşi, decât că foarte multe personalităţi din literatura română proveneau de acolo şi mi s-a părut o reală şansă să calc şi eu, măcar pentru puţin timp, pe urmele lor. Visam la teiul lui Eminescu, la bojdeuca lui Creangă, aflasem de Copou şi, de aemenea, auzisem că în Moldova oamenii sunt foarte cumsecade.

Într-adevăr, cei 6 ani petrecuţi la Iaşi m-au marcat; acolo am avut şansa de a-mi întâlni profesorii extraordinari care mi-au netezit drumul cunoaşterii, dar şi colegii incredibili, cu care am ţinut legătura peste timp şi pe care i-am regăsit, de fiecare dată, cu mare bucurie la fiecare întâlnire jubiliară: la 10 ani, la 20 de ani de la absolvire şi tot aşa. Anul acesta am sărbătorit 30 de ani de la terminarea facultăţii şi deja am stabilit să ne revedem şi la cea de a 31-a. Până la urmă, de ce să tot aşteptăm cu anii ca să fim fericiţi?

Deci la Iaşi aţi început să prindeţi drag de medicină?

Prof. dr. Laura Tribus: Exact. Iar dragul drag a început în anul trei, când am intrat în contact cu pacienţii. Până la acel moment, făcusem doar discipline teoretice, precum: biofizică, biochimie, ce păreau un soi de prelungire a liceului.

În anul trei, nu numai că am intrat pentru prima dată în contact cu pacienţii, în cadrul disciplinei de Semiologie medical, dar tot atunci am avut şansa să-mi întâlnesc primul mentor, pe asistentul universitar, pe atunci, în prezent profesor universitar, doctorul Florin Mitu, internist şi cardiolog pasionat, cât şi pe profesorul universitar dr. George Pandele - de asemenea, internist - profesionişti desăvârşiţi, altruişti, care au confirmat ceea ce eu auzisem despre oamenii acelor locuri: că sunt şi foarte cumsecade.

Ce efect au avut ei asupra dumneavoastră, ce s-a întâmplat?

Prof. dr. Laura Tribus: Efectul a fost destul de rapid şi ireversibil, în sensul că atunci am constatat că îmi place foarte mult medicina internă, specialitate pe care am şi făcut-o ulterior.  

Ce vă place la această specialitate?

Prof. dr. Laura Tribus: Chiar dacă unii o consideră Cenuşăreasa medicinei, de fapt, cred că este regina acesteia, pentru că este o specialitate care le cuprinde pe toate celelalte şi cred că tocmai această complexitate a ei o face şi atât de frumoasă. Interniştii trebuie să cunoască şi cardiologie, şi gastroenterologie, pneumologie sau nefrologie. Consultăm sau internăm pacienţi cu simptomatologii complexe, la care reuşim – punând toate informaţiile cap la cap - să le stabilim un diagnostic de certitudine şi să îi tratăm în consecinţă. Îmi place medicina internă, pentru că-ţi pune mintea la contribuţie, te obligă să gândeşti în permanenţă, să faci conexiuni şi, în felul acesta, te menţine creativ şi activ.

Cum a fost cariera profesională mai departe?

Prof. dr. Laura Tribus: După terminarea facultăţii, am dat examenul de rezidenţiat, pe care am reuşit să îl iau din prima încercare, dar nu am vrut să rămân la Iaşi. Mă căsătorisem între timp şi mi-am dorit să mă întorc acasă, la Târgu Jiu. Din acest motiv am ales pentru rezidenţiat … Bucureştiul. Nu era chiar acasă, dar mai scurtam distanţele. Nu mai făceam 15 ore pe drum, cum s-a întâmplat în cei şase ani de facultate, ci făceam doar cinci. Şi asta mi s-a părut, din nou, o şansă. După promovarea examenului de rezidenţiat, am fost repartizată la Spitalul Universitar de Urgenţă. Nu cunoşteam deloc oraşul, nu ştiam profesorii, dar am avut încredere în forţa întâmplărilor bune. Deşi se intra foarte greu în Spitalul Universitar (pentru că toţi tinerii rezidenţi şi-l doreau, având un renume pe măsura dimensiunilor sale), deşi era un spital foarte greu, totuşi, aceea cred că a fost şansa vieţii mele. De ce? Pentru că atunci mi-am întâlnit viitorii mentori: pe profesorul universitar dr. Dan Andronescu, profesorul universitar Dan Olteanu, respectiv, pe şeful clinicii, profesorul universitar dr. Vasile Fica. Cea care, însă, avea să îmi desăvârşească formarea mea ca medic şi viitor cadru didactic a fost doamna doctor – asistent universitar - pe atunci - în prezent, profesor universitar, Carmen Fierbinţeanu. A fost omul alături de care am lucrat timp de 25 de ani, cu care am făcut nenumărate gărzi, de la care am învăţat, cu care am râs sau am plâns şi am fost împreună la bine şi la rău. Practic, dragostea pentru medicina internă, pe care profesorii din Iaşi mi-au insuflat-o în timpul facultăţii, a fost amplificată la Bucureşti de aceşti oameni formidabili. Nu numai pentru această specialitate, dar şi pentru gastroenterologie, deoarece în clinica în care am lucrat, toţi medicii aveau dublă specializare, iar eu, urmându-le exemplul, am devenit – pe lângă internist - şi gastroenterolog, câţiva ani mai târziu.

De ce aţi devenit profesor?

Prof. dr. Laura Tribus: Drumul a fost lung, neplănuit, doar … întâmplat. După ce am dat examenul de specialitate, şi mă refer la cel de medicina internă, am vrut să mă întorc acasă. Luasem cea mai mare notă la specialitate şi m-am gândit că, dacă le voi spune asta celor din spitalul din Târgu Jiu, cât şi faptul că am lucrat în cel mai mare spital din ţară, totul va fi foarte uşor. Aşa credeam eu.

Am discutat cu cei îndrituiţi. Mi s-a explicat că nu pot să ajung în Târgu Jiu „din prima”, dar mi s-a oferit un post la Motru, un orăşel la destui kilometri de Târgu Jiu. Trebuia să rămân cinci ani acolo, să mai merg apoi cinci ani în altă parte, iar după vreo zece ani - poate - am să reuşesc să ajung acasă. Mama era deja singură (tata, din nefericire, murise de o afecţiune gastroenterologică severă – ce ironie?), iar eu îmi doream foarte mult să mă întorc la ea. În timpul în care eu făceam eforturi mari de a-mi găsi un loc de medic în Târgu Jiu, domnul prof. univ. Andronescu – la acel moment şeful Clinicii de Medicină Internă şi Gastroenterologie - mi-a propus să mă înscriu la concursul de asistent universitar. Mi-a explicat şi motivele: mi-a spus că, în cei cinci ani de rezidenţiat petrecuţi de mine în clinică, a remarcat că sunt un om serios, muncitor (făceam, la acel moment, opt gărzi pe lună, indiferent că acestea se nimereau a fi în timpul Sărbătorilor sau al zilelor mele de naştere) şi că ar fi o şansă pentru cariera mea profesională să mai poposesc – măcar un timp – în Spitalul Universitar.

Mama m-a încurajat atunci şi mi-a zis că, pentru continuarea formării şi desăvârşirii mele profesionale, să fac acest pas şi să încerc să devin asistent universitar. „Măcar cinci ani să mai stai în preajma acelor oameni de la care ai atât de multe de învăţat şi, apoi, vino acasă”. Cei cinci ani aveau să se transforme în 25 de ani în Spitalul Universitar, în care am fost, pe rând, asistent universitar (timp de circa 15 ani), apoi şef de lucrări. Ulterior, am plecat din acest spital, care mi-a fost atâta timp ca o a doua casă şi am dat concurs pentru poziţia de conferenţiar la Disciplina de Medicină Internă a Facultăţii de Stomatologie şi, ulterior, pentru cel de profesor universitar. Am schimbat, astfel, atât facultatea, cât şi spitalul, în prezent fiind la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov.

Privind în timp, îmi dau seama că lucrurile s-au întâmplat într-un fel interesant, de fapt. Acum sunt profesor, aşa cum a fost mama (profesor iubit şi apreciat de generaţii întregi de copii din Târgu Jiu, formatoare de olimpici naţionali), dar şi medic, aşa cum a fost tata. Nu mai vorbesc despre bucuria de a le preda medicina internă viitorilor medici stomatologi, atât tatăl, cât şi sora mea având această specialitate.  

Cum este relaţia de mentorat cu studenţii dumneavoastră?

Prof. dr. Laura Tribus: Medicina este o muncă extrem de grea dacă nu o faci cu plăcere şi din tot sufletul. Poate deveni o corvoadă. De asemenea, activitatea didactică este foarte solicitantă şi complexă: studenţii nu mai sunt copii. Ei sunt deja adulţi şi vin la noi când au 21-22 de ani. Sunt tineri entuziaşti, unii mai aplecaţi asupra studiului, alţii mai puţin. Noi trebuie să ne adaptăm, uneori, mentalităţii lor, să ţinem pasul cu ei şi să-i învăţăm, pentru a asigura – şi în acest fel - continuitatea celor deprinse de noi de la predecesorii noştri, în viitor. Iar acest lucru nu e tocmai uşor.

Pot spune că am avut întotdeauna o relaţie extraordinară cu studenţii mei. Am păstrat legătura peste ani, iar pe unii i-am avut rezidenţi, atât în medicina Internă cât şi în gastroenterologie. Mulţi sunt acum medici specialişti sau primari, atât în România, cât şi în afara ei şi nu există bucurie mai mare pentru mine decât să ştiu că am putut pune o cărămidă, cât de mică, la formarea lor, aşa cum şi mentorii mei mi-au oferit tot ceea ce au avut mai bun în meseria aceasta: necondiţionat şi din toată inima.  

Acum, după atâţia ani, ce vă mai place la această profesie?

Prof. dr. Laura Tribus: După 30 de ani de la terminarea facultăţii, continuă să îmi placă „noul” ce apare zilnic în această profesie, „noul” patologiilor, de pildă. După pandemia COVID, au apărut  - parcă - afecţiuni noi; nu neapărat noi ca denumire, ci noi ca manifestare, ca fel în care afectează pacientul. Iar asta te ţine într-o continuă mişcare, te obligă să citeşti în permanenţă şi să te întrebi oare cât vei mai face lucrul acesta. Şi cred că asta îmi place. „Noul” acesta al fiecărei zile. Nimic nu e la fel ca ieri.