Fondatorul şcolii româneşti de informatică medicală, prof. univ. dr. Gheorghe Ioan Mihalaş, a declarat că inteligenţa artificială (IA) nu trebuie să ne sperie - în domeniul sănătăţii poate aduce multe beneficii.


Afirmaţia a fost făcută în contextul celei de-a LXIII-a sesiuni de comunicări ştiinţifice cu tema „Inteligenţa Artificială în Medicină”, organizată de Filiala Timişoara a Academiei de Ştiinţe Medicale, sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Victor Babeş” din Timişoara, în colaborare cu profesori ai Universităţii Politehnice Timişoara, informează Agerpres.

„Această masă rotundă a fost iniţiată tocmai pentru că în ultimul timp au fost lansate în spaţiul public mesaje despre pericolele pe care inteligenţa artificială le-ar putea provoca. Sunt diverse puncte de vedere. Cred că cele mai multe temeri exprimate se referă la viitorul mai îndepărtat. Ar trebui să ne referim şi la obstacolele sau capcanele pe care le are utilizarea prea alertă, în mare viteză, fără o pregătire suficientă a inteligenţei artificiale, aşa încât este neapărat nevoie ca această introducere să fie bine pregătită şi în care să fie implicaţi atât specialiştii cât şi cei care se ocupă de organizarea tuturor implementărilor”, a afirmat Gheorghe Mihalaş.

Potrivit acestuia, în momentul în care deja sunt la dispoziţie date din genomică şi variante care să poată configura un design de noi medicamente, sunt încă o mulţime de direcţii în care inteligenţa artificială va aduce beneficii care încă nu au fost bifate şi care aşteaptă să intre pe masa proiectanţilor.

„Scopul nu este cel stabilit de IA, ci IA dă soluţia, scopul este stabilit tot de om. Inteligenţa artificială nu trebuie să ne sperie deloc, dar trebuie să ne avertizeze, să fim atenţi cum o folosim, mai ales pentru sănătate. Dacă o folosim cu cap, partea de beneficii va fi mult superioară elementelor de risc”, a concluzionat Gheorghe Mihalaş.

Sesiunea de comunicări ştiinţifice cu tema „Inteligenţa Artificială în Medicină - Între speranţă şi temeri” a fost moderată de prof. univ. dr. Gheorghe Mihalaş şi de prof. dr. Virgil Păunescu, coordonatorul Centrului OncoGen Timişoara.





Farmacist