Fostul şef al Secţiei Clinice de Hematologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Mureş, profesor doctor Benedek Istvan, cel care a efectuat primul transplant de măduvă la un bolnav adult în ţară, în anul 2001, şi a realizat numeroase premiere naţionale în domeniul medical, a murit, marţi, din cauza COVID-19, a confirmat, pentru Agerpres, familia acestuia.


Prof. dr. Benedek Istvan era internat la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş şi urma să împlinească vârsta de 72 de ani în luna octombrie.

Sub conducerea sa, la Secţia Clinică de Hematologie a fost înfiinţat, în anul 2001, Compartimentul de Transplant Medular  ocazie cu care aici au început să se efectueze atât transplant autolog, cât şi alogen pentru leucemii acute, boala Hodgkin, limfom malign non-Hodgkin, mielom multiplu, leucemie limfatică cronică, leucemie granulocitară cronică, scleroză multiplă şi boli autoimune.

Împreună cu colectivul secţiei clinice, prof. dr. Benedek Istvan a realizat primul transplant de măduvă la un bolnav adult în ţară, în luna septembrie 2001, iar în anul 2003, aici au fost efectuate primele transplanturi din ţară la bolnavi cu leucemie acută.

În luna decembrie 2002, tot în premieră naţională, a fost înfiinţată prima selecţie imunomagnetică de celule stem, pentru evitarea contaminării celulelor stem cu celule leucemice, canceroase, iar în 2005 a fost efectuat primul transplant alogen de celule stem la adult în leucemie granulocitară cronică din România.

Centrul de Transplant  din Târgu Mureş a fost acreditat în anul 2005 de către Comisia de Transplant al Ministerului Sănătăţii.

Tot sub coordonarea prof. dr. Benedek Istvan, în septembrie 2007, la Târgu Mureş a avut loc o altă premieră naţională, primul transplant de celule stem la adult în scleroză multiplă, iar în octombrie 2007 s-a efectuat, tot în premieră naţională, primul transplant de celule stem la adult în boala autoimună.
 

Sursa foto: Policlinica Cartit San Medical