Știri

Profesorul Viorel Jinga este noul rector al UMF "Carol Davila" Bucureşti

Prof. dr. Viorel Jinga este noul rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, în urma încheierii primul tur de scrutin la care s-au prezentat 1.566 de alegători.
10 Februarie 2020
Știri
10 Februarie 2020

Profesorul Viorel Jinga este noul rector al UMF "Carol Davila" Bucureşti

Prof. dr. Viorel Jinga este noul rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, în urma încheierii primul tur de scrutin la care s-au prezentat 1.566 de alegători.
Prof. dr. Viorel Jinga a obţinut 833 de voturi, în timp ce contracandidatul său,  prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, a primit 287.
Regulamentul de organizare al alegerilor de la universitate arată că, dacă la primul tur sunt prezenţi la vot cel puţin 2/3 dintre membri cu drept de vot şi unul dintre candidaţi întruneşte cel puţin jumătate plus unu din voturile valabil exprimate, acesta va fi declarat câştigător. 
Prof. dr. Viorel Jinga are 57 de ani şi este medic primar urolog, şeful Clinicii de Urologie din cadrul Spitalului Clinic „Prof. dr. Th Burghele”.viorel jingarector umf bucurestialegeri umf bucuresti
Te-ar mai putea interesa
Știri

UMFCD, primul loc între toate instituțiile din România în SCImago Institutions Rankings 2026

Această performanță remarcabilă marchează o evoluție semnificativă față de anul precedent.

...

Știri

Cadrele medicale vor avea un nou centru de formare și pregătire

În apropiere de Hala Laminor, din sectorul 3 al Capitalei, va fi construit un centru de dezvoltare de competențe pentru medicii și asistenții medicali din sistemul spitalicesc de stat. Centrul va fi integrat în Polu...

Știri

UMF „Carol Davila”, partener în proiectul NEXTGEN – ATMP-Hub

Este un pas major pentru dezvoltarea infrastructurii naționale dedicate terapiilor celulare avansate 

...