Din aceeași categorie
Potrivit şefului DSU, programul de lucru al cadrelor medicale cu studii superioare din unităţile de primiri urgenţe (UPU) este supraîncărcat din cauza deficitului de personal. Acest lucru determină actualii angajaţi să efectueze un număr foarte mare de ore suplimentare, informează Agerpres.
„Lipsa de medici face ca cei care există să facă ore suplimentare, sau gărzi, cum spunem noi, în plus. Soluţia ca să ai o UPU atractivă este să ai destul personal şi acest lucru consider că este un aspect la care trebuie să ţinem. Trebuie să înţelegem că unităţile de urgenţe sunt locul în care trebuie să lucreze medicii care termină cu rezidenţiat medicina de urgenţă, în faza asta trebuie să îi concentrăm acolo, şi încă mai avem nevoie mare. (...) Şi mai e un aspect: generaţiile care s-au angajat acum 20 - 30 de ani deja ajung la pensie. Noi acum nu trebuie nu doar să suplimentăm, ci să înlocuim pe cei care ies la pensie”, a spus Raed Arafat, aflat în vizită la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani, care a fost modernizată.
declaratii raed arafatsistemul medical de urgentadeficit de personal