Din aceeași categorie
„În ceea ce priveşte preţul de referinţă, vom elimina acele produse care constituie referinţă de preţ în acest moment şi care nu mai există pe piaţă de ani de zile. Adică, este o situaţie incredibilă - produse care nu există pe piaţă reprezintă referinţă pentru calculul preţului altor produse care există pe piaţă”, a declarat ministrul, citat de Agerpres.
„Lucrul acesta poate să genereze preţuri care sunt cu totul şi cu totul nepotrivite şi care duc la dispariţia multor produse generice de pe piaţă. Săptămâna viitoare vom ieşi cu un proiect de ordin de ministru - va fi în transparenţă se va referi exact la acest aspect. De asemenea, în cursul acestei luni vom lua şi decizia de a aproba acest ordin de ministru şi de a recalcula pe baze realiste, astfel încât preţul de referinţă să fie făcut faţă de molecule care există pe piaţă şi reprezintă şi o cotă semnificativă din piaţă”, a adpugat el.
Alexandru Rafila a spus că a avut loc o întâlnire a comisiei care se ocupă de politica de preţ în ceea ce priveşte medicamentele generice în România.
declaratii alexandru rafilapret de referinta medicamenteproduse care nu exista pe piata