Din aceeași categorie
Asociaţia Română a Producătorilor de medicamente fără prescripţie, suplimente alimentare şi dispozitive medicale (RASCI) salută eforturile Ministerului Sănătăţii şi ale Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) în actualizarea reglementărilor pentru publicitatea online a medicamentelor eliberate fără prescripţie medicală (OTC), prin publicarea Ordinului 5930/2024 pentru modificarea şi completarea Ordinului 194/2015.
Această iniţiativă reprezintă un pas important pentru adaptarea legislaţiei la evoluţia tehnologică actuală şi răspunde nevoilor de digitalizare şi eficientizare a proceselor de reglementare în domeniul publicităţii pentru medicamentele OTC. Noul Ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, se arată într-un comunicat de presă transmis redacţiei.
Noi prevederi pentru publicitatea digitală responsabilă
Ordinul revizuit introduce noi prevederi care permit utilizarea reţelelor de socializare, aplicaţiilor mobile, platformelor online ṣi paginilor web ca metode acceptate pentru diseminarea materialelor publicitare şi educaţionale pentru medicamentele OTC.
Această modificare reflectă realităţile tehnologice actuale, în care mediul digital a devenit o componentă cheie a informării şi educării consumatorilor şi pacienţilor români. Totodată, introducerea unor măsuri clare pentru monitorizarea conţinutului publicitar şi restricţionarea interacţiunii pe aceste platforme contribuie la protecţia publicului şi la menţinerea unui mediu echilibrat şi corect.
„RASCI apreciază deschiderea şi eforturile autorităţilor în discuţiile privind actualizarea legislaţiei, astfel încât aceasta să fie aliniată cu realitatea digitală actuală. Suntem recunoscători pentru colaborarea constructivă şi pentru implicarea în acest demers. Este un pas esenţial pentru a asigura transparenţa şi accesul la informaţii corecte şi relevante pentru consumatori şi pacienţi, într-un context în care digitalizarea continuă să redefinească modul în care oamenii accesează şi utilizează informaţii despre sănătate”, a declarat Costin Vasilescu, preşedintele RASCI.
Propuneri concrete RASCI integrate în noul Ordin
În cadrul actualizării reglementărilor, RASCI a avut un rol activ, propunând măsuri clare pentru promovarea responsabilă a medicamentelor OTC în mediul digital. Printre aceste propuneri s-au numărat implementarea unui sistem unitar de reglementare inspirat din modele europene sau dezactivarea opţiunilor de interacţiune publică pentru materialele publicitare şi educaţionale.
Scopul acestor măsuri este asigurarea accesului publicului la informaţii corecte, protejate de practici înşelătoare, şi consolidarea încrederii consumatorilor şi pacienţilor în publicitatea online la medicamente OTC, precum şi a informaţiilor din mediul online despre această categorie de produse.
Responsabilitatea industriei pentru educarea şi protecţia consumatorilor şi pacienţilor
Aceste modificări implică şi o responsabilitate sporită pentru industria de self-care de a susţine educarea publicului prin informaţii accesibile, corecte şi adecvate pe toate platformele digitale. În plus, noul ordin subliniază importanţa utilizării unor instrumente digitale de monitorizare şi trasabilitate, eliminând astfel procedurile fizice şi contribuind la eficientizarea şi transparenţa procesului de aprobare a materialelor publicitare şi educaţionale pentru toate canalele aprobate.
„Este esenţial ca toţi actorii din industrie să contribuie la un cadru de comunicare responsabil şi să colaboreze îndeaproape cu autorităţile de reglementare pentru a sprijini educaţia consumatorilor şi pacienţilor în ceea ce priveşte îngrijirea personală cu ajutorul medicamentelor OTC. Aceste măsuri nu doar că vor îmbunătăţi accesul la informaţie, dar vor consolida şi încrederea consumatorilor şi pacienţilor în această categorie de produse”, a afirmat Cătălina Florea, vicepreşedinte RASCI.
Abordare modernizată şi un angajament continuu pentru transparenţă şi integritate
Modificările şi completările aduse de Ordinul 5930/2024 la Ordinul 194/2015 reflectă o deschidere importantă către modernizarea procesului de reglementare şi includ opţiuni de diseminare digitală, precum şi simplificarea şi digitalizarea procedurilor de aprobare. Această iniţiativă încurajează un dialog continuu între autorităţi şi industrie pentru a dezvolta reglementări eficiente şi actualizate, care să reflecte realităţile şi nevoile actuale ale pieţei.
„Acest pas spre digitalizare este nu doar o adaptare la evoluţia tehnologică, ci şi un angajament pentru transparenţă şi integritate în comunicarea din domeniul sănătăţii. Ca voce reprezentativă a industriei, ne asumăm responsabilitatea de a susţine aceste reglementări prin bune practici şi de a contribui la educarea continuă a publicului, asigurându-ne că accesul la informaţie rămâne o prioritate”, a declarat Diana Mereu, director executiv al RASCI.
Risc de afecțiuni oculare rare, dat de medicamente ce conțin semaglutidă
Florentina Ionescu
Câteva aspecte importante despre semaglutidă au fost prezentate în ședința Comitetului pentru evaluarea riscurilor în materie de farmacovigilență al Agenției Europene pentru Medicamente.
...Sondaj național adresat farmaciștilor români
Florentina Ionescu
Dacă sunteți farmacist, reprezentanții Colegiului Farmaciștilor din România vă îndeamnă să completați un chestionar extrem de important despre siguranța medicamentelor în timpul sarcinii.
...UMF Iaşi devine parte a unui consorţiu de elită în domeniul cercetării translaţionale
Florentina Ionescu
Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi face parte acum din avangarda cercetării medicale translaţionale, prin implicarea sa în proiectul revoluţionar CANTAVAC 2.0.
...