Din aceeași categorie
Ministrul sănătății a anunțat că a aprobat certificarea a șapte noi centre de expertiză în bolile rare. Odată cu această decizie numărul de astfel de centre va ajunge la 58.
Din cele șapte noi centre, patru vor fi la București, respectiv la Institutul Clinic Fundeni, secțiile Neurologie I și II, unde va funcționa un centru pentru boli neurologice rare; la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, Secția 5 Pneumologie, care va găzdui un centru pentru boli rare respiratorii; la Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” București, Secția Clinică Pediatrică II, unde va fi un centru pentru gastroenterologie pediatrică în boli rare și la Spitalul Clinic „Sf. Maria”– Secția Reumatologie, un centru pentru boli musculo-scheletale autoimune și autoinflamatorii.
Alte două centre vor fi la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași, Secția Chirurgie Pediatrică I, unde va fi un centru pentru anomalii vasculare și la Centrul Regional de Genetică Medicală, care va găzdui un centru pentru boli rare neuromusculare.
Cel de-al șaptelea centru – pentru sindroame oncopredispozante – va fi la ONCOHELP Timișoara.
„Obiectivul meu este ca această rețea să funcționeze unitar, conectată la programele naționale și la mecanismele europene, astfel încât fiecare pacient să ajungă mai repede la evaluare și terapie”, a declarat dr. Alexandru Rogobete.
El a adăugat că fiecare centru nou aprobat a parcurs un proces riguros de evaluare, pe baza unor criterii clare privind competența profesională, activitatea și capacitatea de colaborare în rețea.
centre de boli rareretea boli rarealexandru rogobete
Mai multe investigații imagistice decontate, pentru pacienții cronici
Pacienții cu boli cronice ar putea avea acces la mai multe investigații imagistice decontate de stat după ce Ministerul Sănătății a publicat în transparență decizională un act normativ în acest sens.
...Ministrul Sănătății a discutat recent cu reprezentanții Băncii Mondiale
Discuțiile au vizat și viitorul colaborării cu Banca Mondială.
...Tratamentul pacienților critici cu leziuni traumatice acute
Ministerul Sănătății continuă să construiască un sistem de sănătate care răspunde mai rapid.
...
