Din aceeași categorie
„În multe ţări din Europa şi din lume, aici mă gândesc mai ales la Australia, există programe de prevenţie a sinuciderii foarte bine puse la punct. În Europa, un program foarte frumos este în Finlanda. Pe de altă parte, trebuie să spun un lucru şi anume că, în România, nu avem nici măcar o strategie naţională de prevenire a sinuciderii, ca să nu mai vorbesc că nu avem lege. În Legea Sănătăţii Mintale, care funcţionează în ţara noastră din 2002, există doar implicit referiri la riscul suicidal, dar nu avem o lege ţintită pe această problematică atât de gravă, care duce la creşterea mortalităţii”, a declarat prof. dr. Cosman, la Sibiu, în cadrul Conferinţei Naţionale dedicate prevenirii sinuciderilor în România.
Specialistul a susţinut că medicii ar trebui să-i influenţeze pe politicieni să ia măsuri ce ţin de o strategie naţională de prevenţie a sinuciderii.
„Sinuciderea este un indicator al sănătăţii populaţiei. (...) E o problemă care e privită foarte serios în toate părţile lumii. Să sperăm că vom avea forţă destulă noi, corpul medical, ca să influenţăm factorul decizional, politic, pentru a implementa măsuri ce ţin de strategia naţională de prevenţia sinuciderii”, a afirmat preşedintele ARPS.
În 2018, s-au înregistrat oficial aproape 2.500 de sinucideri în România, potrivit unui raport publicat de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, a precizat dr. Silviu Morar, fost decan al Facultăţii de Medicină din Sibiu.
La rândul său, ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a declarat că se va întâlni cu specialiştii în vederea elaborării unei strategii naţionale şi a unui program de prevenţie a sinuciderilor în România. „Voi stabili o întâlnire cu comisia de specialitate. E un adevărat flagel în multe ţări europene”, a completat ministrul.
Agerpres
sinuciderisanatatemintalapsihiatriecosmanprogramcostacheCheltuielile cu sănătatea au crescut cu 29% în 2025
În ciuda unei creșteri semnificative a finanțării sistemului de sănătate, povara financiară suportată direct de populație rămâne ridicată, arată rezultatele unui studiu publicat recent.
...INSP: în 2025 au fost raportate 12.173 de cazuri noi de Alzheimer
Tema din 2026 evidențiază importanța recunoașterii timpurii a semnelor și simptomelor demenței.
...Realocări de fonduri pentru funcționarea UPU și a serviciilor de ambulanță
Ministerul Sănătății a anunțat că, pentru luna octombrie, va realoca sume din programele pe care le derulează și din fondul de salarii pentru medicii rezidenți pentru a acoperi cheltuieli ale unităților de primiri urgențe și pentru funcț...