Știri

S-a lansat prima organizaţie dedicată pacienţilor cu afecţiuni ale sistemului endocrin

ENDO Pacienţi - Asociaţia Pacienţilor cu Boli Endocrine, a fost lansată sub egida Comisiei pentru Sănătate din Senatul României şi în parteneriat cu Coalitia Organizaţiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice din Romania (COPAC).
23 Octombrie 2023
Știri
23 Octombrie 2023

S-a lansat prima organizaţie dedicată pacienţilor cu afecţiuni ale sistemului endocrin

ENDO Pacienţi - Asociaţia Pacienţilor cu Boli Endocrine, a fost lansată sub egida Comisiei pentru Sănătate din Senatul României şi în parteneriat cu Coalitia Organizaţiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice din Romania (COPAC).


Este prima organizaţie dedicată bolnavilor cu afecţiuni ale sistemului endocrin din România, care îşi propune să militeze pentru drepturile şi nevoile pacienţilor cu astfel de afecţiuni, dar şi să se implice în educarea publicului larg cu privire la conştientizarea bolilor endocrine, se arată într-un comunicat. 

„Principala nevoie a pacienţilor endocrini este să fie trataţi într-o echipă multidisciplinară şi să înţeleagă ce se întâmplă în organismul lor atunci când o glandă endocrină nu mai funcţionează aşa cum a fost programată de la natură. Pentru o mai bună informare a pacienţilor endocrini vom organiza evenimente, webinarii şi grupuri de suport, la care să participe şi medici empatici cu suferinţa bolnavilor. În acelaşi timp, vom organiza seminarii şi conferinţe/evenimente de presă, care să aibă drept subiect nevoile, informarea şi drepturile pacienţilor”, a declarat co-fondatoarea Adriana Turea.

ENDO Pacienţi - Asociaţia Pacienţilor cu Boli Endocrine şi-a propus să aducă în atenţia publicului larg, dar şi a pacienţilor şi aparţinătorilor lor, respectiv membrilor familiei, teme de interes.

ENDO Pacienţi - Asociaţia Pacienţilor cu Boli Endocrine îi invită pe românii care suferă de afecţiuni endocrine să se înscrie în asociaţie ca membri simpatizanţi. Înscrierea se va putea face pe pagina de Facebook a asociaţiei - ENDO Pacienţi. Înscrierea e gratuită şi se poate face online, prin completarea formularului de înscriere.

Asociaţia a publicat câteva date statistice:

  • 1% din populaţia lumii, afectată de hipertiroidism
  • 5 din 100 de noduli tiroidieni sunt canceroşi
  • Peste 50.000 de cazuri noi de cancer tiroidian sunt diagnosticate în fiecare an, în Europa în principal la femei tinere
  • Supravieţuirea medie a tumorilor neuro-endocrine este de doar 41 de luni
  • 5 din 10.000 de oamenii vor suferi de insuficienţă suprarenală
  • 6 din 10 adulţi şi 1 din 3 copii trăiesc cu supraponderalitate sau obezitate
  • Obezitatea este asociată cu 80% din cazurile de diabet de tip 2
  • Prevalenţa hipertiroidismului în România 1 - 2% la femei şi 0,1 - 0,2% la bărbaţi
  • 4% din populaţia României ar avea noduli tiroidieni, 5% din noduli putând să fie maligni, potrivit estimărilor medicilor
  • Cel mai frecvent cancer tiroidian este cel papilar, acoperă cam 70 - 80% din toate cazurile de cancer.
 

 


Alergologialansare organizatiepacienti romaniafectiuni ale sistemului endocrinendo pacienti
Te-ar mai putea interesa
Comunicate de presă

CMSR a demarat studiul pilot pentru a identifica cele mai importante nevoi ale pacienţilor români

Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) a demarat, la 25 martie, un studiu pilot de anvergură, menit să identifice cele mai importante nevoi ale pacienţilor români şi provocările sistemice cu care se confruntă aceştia, în contextu...

Comunicate de presă

Colegiul Medicilor Stomatologi din România va realiza un studiu pilot despre sănătatea oro-dentară a românilor

Medicii stomatologi din România pregătesc lansarea unui studiu privind starea de sănătate orală, subiect discutat de Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR), reunit la Bucureşti, în prima şedinţă a Consiliului Naţional din acest ...

Comunicate de presă

Analiză: doar jumătate dintre românii care au nevoie de servicii de recuperare medicală urmează tratamente specifice

Doar o jumătate dintre cele 2 milioane de pacienţi români care au nevoie în fiecare an de o formă sau alta de recuperare medicală beneficiază de tratament specializat, în vederea recuperării mobilităţii şi independenţei, se arată în concluz...