Contractul de proiectare, execuţie şi dotare privind obiectivul de investiţii „Sediul nou pentru Spitalul de urgenţă «Prof. Dr. Dimitrie Gerota»” a fost semnat la începutul acestei săptămâni, în prezenţa ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, şi a ambasadorului Republicii Turcia la Bucureşti, Özgür Kıvanç Altan. Termenul de finalizare al unităţii medicale este 30 iunie 2026.


Proiectul, finanţat prin PNRR, are ca obiectiv general construirea în zona de Nord a Capitalei a unui sediu nou, la standardele actuale de calitate şi în acord cu cele mai bune practici internaţionale, în scopul oferirii de servicii de îngrijiri medicale integrate, se arată într-un comunicat preluat de Agerpres.

Semnarea contractului de proiectare, execuţie şi dotare, care are o valoare de 1.240.571.360,24 lei fără TVA, reprezintă o etapă importantă în realizarea proiectului şi concretizarea unor eforturi instituţionale consistente, arată MAI.

Contractul a fost semnat de directorul general al Spitalului Gerota, dr. Alida Moise, şi de reprezentantul asocierii celor două companii din Turcia câştigătoare ale contractului.

Noua clădire va fi dotată cu 490 de paturi, dintre care 400 în secţiile medicale pentru spitalizare continuă, 40 de paturi pentru spitalizare de zi şi 50 pentru anestezie şi terapie intensivă.

Clădirea va avea regim de înălţime de 2S+6E+Et+heliport, suprafaţă totală construită la sol de 12.884 mp.

Configuraţia funcţională propusă, realizată pe centre medicale, permite o flexibilitate mare, asigurând utilizarea la maximum a capacităţilor tehnice şi a resurselor umane, precum şi circuite corecte din punct de vedere epidemiologic.

Structura de rezistenţă a clădirii este proiectată după conceptul de izolare a bazei, în scopul reducerii răspunsului seismic al structurii, prin utilizarea unor izolatori seismici.

Sistemul informatic medical al noului spital va permite trasabilitatea procedurilor medicale, a resurselor spitalului şi a pacientului, asigurând monitorizarea în timp real a factorilor determinanţi ai siguranţei actului medical. Informaţiile vor fi actualizate continuu şi vor fi disponibile instantaneu la toate nivelurile.

Totodată, noul sediu al spitalului va fi dotat cu un sistem integrat de management al clădirii, care va permite controlul şi monitorizarea tuturor subsistemelor din componenţa clădirii, inclusiv subsistemul electric, subsistemul de gaze medicale, subsistemul voce-date, subsistemul de securitate şi control acces, subsistemul de detecţie, alarmare şi stingere incendii etc.

În vederea respectării standardului NZEB (nearly Zero-Energy Building - Clădire cu consum de Energie aproape Zero) pentru clădiri cu consum de energie aproape de zero, noul spital va utiliza pentru încălzire apa termală ce va fi extrasă din două puţuri executate la aproximativ 3.000 m adâncime, construcţia fiind amplasată pe unul dintre cele mai mari bazine de apă termală din România.

Amplasarea geografică a sediului noului spital este strategică, în zona de Nord a Capitalei, în apropierea celor două Aeroporturi Internaţionale Henry Coandă Otopeni şi Aurel Vlaicu Băneasa, asigurând servicii medicale de urgenţă într-una dintre cele mai aglomerate zone de intrare/ieşire din Bucureşti, unde nu există la acest moment un spital de urgenţă, menţionează sursa citată.

 




Alergologia