Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca anunţă semnarea acordului de parteneriat cu Asociaţia Tăşuleasa Social, pentru dezvoltarea unor proiecte comune.


Acordul a fost semnat de prof. dr. Cornel Cătoi, rectorul USAMV Cluj-Napoca, şi de Alin Uşeriu, preşedintele asociaţiei, în Aula Magna „Mihai Şerban”, în prezenţa unei asistenţe numeroase formată din studenţi, cadre didactice şi membri ai conducerii universităţii clujene, se arată pe pagina de Facebook a USAMV Cluj-Napoca.

„Prin acest acord se vor dezvolta numeroase proiecte comune destinate vouă în primul rând, dragi studenţi, între care amintim despre practica în campusul Tăşuleasa Social, vizite pe traseul Via Transilvanica sau propuneri din partea asociaţiei de teme pentru teze de doctorat, lucrări de licenţă sau de disertaţie legate de Via Transilvanica”, se precizează în postare.

 




Practica Veterinara