Din aceeași categorie
La împlinirea a 35 de ani de activitate în România, Organizația Salvați Copiii lansează „Prima îmbrățișare”, un amplu program de intervenție în 35 de spitale din țară pentru dotarea cu echipamente medicale vitale a secțiilor de nou-născuți, ambulatoriilor de specialitate și secțiilor de pediatrie și obstetrică-ginecologie.
„Noul nostru program de intervenție reprezintă un angajament concret pentru viitorul și sănătatea celor mai vulnerabili dintre pacienți – nou-născuții. Prin aceste investiții, continuăm să construim un sistem medical mai bun, capabil să ofere șansa la viață fiecărui copil din România", a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv al Organizației Salvați Copiii România.
Bugetul total al programului este de 4,42 milioane de euro. Inițiativa Salvați Copiii urmărește reducerea mortalității infantile cu 10% în primul an de implementare și cu 35% în următorii 4-5 ani, cu scopul de a apropia România de media europeană de 3,3 decese la 1.000 de născuți-vii.
În prezent, țara noastră ocupă primele locuri în Uniunea Europeană la mortalitatea infantilă, cu o rată de 5,6 decese la 1.000 de copii născuți vii în 2023, conform datelor Institutului Național de Statistică.
Multe dintre aceste decese pot fi evitate prin măsuri esențiale precum dotarea unităților medicale cu echipamente performante, monitorizarea regulată a sarcinilor, controale medicale periodice și asistență calificată la naștere, notează Organizația Salvați Copiii, într-un comunicat de presă.
Echipamente performante
Programul „Prima Îmbrățișare” include dotarea cu echipamente medicale performante precum ecografe, monitoare de funcții vitale, ventilatoare, mese radiante, incubatoare, aparate de ventilație, sisteme pentru hipotermie terapeutică neonatală, aparate de mixare a soluțiilor parenterale, în funcție de necesitatea secțiilor.
El va acoperi 35 de unități medicale din 23 de județe: București, Ilfov, Argeș, Botoșani, Bacău, Brăila, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Caraș-Severin, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Iași, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Suceava, Teleorman și Vâlcea.
Dincolo de dotarea cu echipamente, Salvați Copiii dezvoltă și un program de intervenție care abordează multiple aspecte ale îngrijirii nou-născuților cu risc. În centrul acestei inițiative se află programul pilot de follow-up/monitorizare după externare pentru copiii născuți prematur, care va fi implementat în două maternități.
Acesta va asigura monitorizarea continuă a acestor copii pe o perioadă de doi ani, urmărind să atingă o rată de revenire la controalele pediatrice obligatorii de peste 85%. Complementar, organizația dezvoltă și un program de depistare a malformațiilor congenitale în cinci maternități, vizând intervenția timpurie care poate face diferența între viață și moarte pentru mulți nou-născuți.
Pentru a maximiza impactul acestor intervenții, Salvați Copiii consolidează capacitatea personalului medical prin programul de dezvoltare a abilităților asistentelor medicale în îngrijirea nou-născuților cu risc. Experți în neonatologie vor coordona sesiuni complexe de formare teoretică și practică, workshop-uri interactive și evaluări periodice în cinci maternități, asigurând astfel că noile echipamente sunt utilizate la potențial maxim de către un personal medical bine pregătit.
salvati copiiiechipamente medicalespitaledotari spitaleprogram
Aplicație pentru monitorizarea și informarea gravidelor și mamelor
Cristina Ghioca
Salvați Copiii România a lansat aplicația INFOMama, de informare medicală a gravidelor și mamelor cu copii până într-un an. Aceasta a fost creată cu ajutorul medicilor neonatologi, pediatri, ginecologi și psihologi.
...Unitățile sanitare vor putea primi donații de la pacienți
Cristina Ghioca
Pacienții vor putea oferi donații spitalelor în care au fost internați, ca urmare a unui proiecte de lege aprobat de Camera Deputaților.
...