Săptămâna Mondială a Alimentaţiei la Sân, marcată la începutul lui august, aduce în atenţie un subiect ignorat în practica din ţara noastră: România are una dintre cele mai mici rate de alăptare exclusivă din Europa, iar cifrele continuă să scadă.


Anual, în prima săptămână din luna august este marcată Săptămâna Mondială a Alimentaţiei la Sân. Studiile efectuate în ultimele decenii au demonstrat faptul că lactaţia şi alăptarea reduc riscul de cancer la sân, cancer ovarian, diabet de tip 2 şi afecţiuni vasculare, se arată într-un comunicat.

„Studiile susţin ipoteza că alăptarea are rol de protecţie pentru mamă, astfel alăptarea până la cel puţin 12 luni a fost asociată cu un risc redus de carcinom mamar şi ovarian cu 26% şi, respectiv, 37%. Totodată, hrănitul la sân al copilului a fost asociat cu un risc de diabet zaharat de tip 2 de 32% mai scăzut, cu o durată mai lungă de amenoree. De partea cealaltă, durata mai scurtă a alăptării a fost asociată cu un risc mai mare de depresie postpartum”, explică dr. George Diaconu, medic specialist obstetrică-ginecologie în cadrul Royal Hospital.

Conform estimărilor făcute de OMS, o creştere a ratei de alăptare ar putea evita anual 20.000 de decese provocate de cancerul de sân. Acest lucru ar putea contribui cu atât mai mult cu cât, în România, cancerul de sân reprezintă principala cauză de mortalitate la femei.

Cu toate acestea, potrivit celor mai recente statistici furnizate de INSP, în România, rata alăptării exclusive - de 12,6% - este printre cele mai mici din Europa, iar datele analizate în dinamică indică o scădere a ratei alăptării exclusive în ultimii ani. În acest timp, în Europa, rata medie este de 25%, iar la nivel mondial creşte până la 41%.

Variaţiile sunt importante în diferitele zone ale ţării. Cea mai mare prevalenţă a alăptării exclusive (16,1%), se întâlneşte în macroregiunea 2 (Moldova - Dobrogea), iar cele mai mici prevalenţe (circa 10%) se întâlnesc în macroregiunile 3 şi 4 (Muntenia - Bucureşti, şi Banat - Oltenia). Analiza subliniază faptul că prevalenţa alăptării exclusive în mediul urban este aproape de două ori mai mare decât în mediul rural - 15,4 faţă de 9,8%.

„Din practica medicală, putem identifica unii factori drept responsabili pentru rata scăzută de alăptare, cum ar fi lipsa de informare asupra beneficiilor laptelui matern asupra copilului, dar şi asupra mamei şi numărul insuficient de consilieri zonali în alăptare. De cele mai multe ori, pacientele se tem de «furia laptelui», care reprezintă o frecventă complicaţie asupra sânului matern în primele săptămâni din cauza din cauza înfundării canalelor de lactaţie sau a lipsei de golire suficientă a sânului post alăptare a copilului. Un consilier în alăptare cât mai aproape de domiciliul pacientei o poate ajuta şi sprijini în această problemă crescând astfel rata de alăptare şi sprijinind tânără mamă în procesul de îngrijire a sânului şi prevenirea complicaţiilor”, consideră dr. George Diaconu.

 



Pediatru