Din aceeași categorie
Conducerea SCJU Arad a anunţat că decizia a fost luată în cadrul Comandamentului de Criză al unităţii sanitare, numărul de paturi fiind crescut de la 29 la 62, informează Agerpres. Paturile se află în clădirea Secţiei TBC, care a devenit principala unitate de tratare a pacienţilor cu COVID-19, după declararea pandemiei.
„Astăzi avem 36 de pacienţi confirmaţi cu infecţie SARS-CoV-2, dintre care trei sunt internaţi în Compartimentul de Anestezie şi Terapie Intensivă COVID-19 şi doi minori în Compartimentul Boli infecţioase Copii, iar 31 în secţia de pe strada Stephan Ludwig Roth (Secţia TBC - n.red.). De asemenea, dintre cei 36 de pacienţi, şase sunt vaccinaţi”, a declarat managerul SCJU, Florina Ionescu.
Spitalul avea deja amenajate 10 paturi pentru minori, în cadrul Compartimentului Boli Infecţioase Copii, şi 4 paturi pentru pacientele care necesită internare în Secţia Clinică Obstetrică Ginecologie.
De la începutul pandemiei, în judeţul Arad au fost confirmate 23.882 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, din care 17 în ultimele 24 de ore.
scju araddublare paturipacienti covidcrestere internari
Recomandări pentru prevenirea alunecărilor pe gheață
Medicii recomandă să ne încălțăm corespunzător, cu încălțăminte cu talpă antiderapantă.
...Tehnică nouă de anestezie, folosită recent la Spitalul Județean Arad
Este vorba despre anestezia în blocul unilateral de erector spinae cu sedare.
...SCJU Arad are aparatură menită să combată atacurile cibernetice
Un proiect de infrastructură IT de la Spitalul Județean Arad include un sistem de apelare medicală cu voce.
...
