Din aceeași categorie
„Intervenţie deosebită în sala de operaţii a Secţiei Clinice Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică! Medicii au intervenit chirurgical pentru a extirpa o tumoră de peste trei kilograme, din abdomenul unui copil în vârstă de 9 ani. Copilul s-a prezentat la spital acuzând dureri în zona abdomenului, stare de rău şi vărsături. În urma investigaţiilor de specialitate, a fost depistată o tumoră gigantă, multichistică, de mezenter, cu dimensiuni de aproximativ 70/40/30 cm, care a determinat volvularea (răsucirea) intestinului subţire”, se arată pe pagina de Facebook a SCJU Arad.
Intervenţia chirurgicală a durat peste trei ore, tumora fiind complet îndepărtată. La ora actuală, copilul este internat în Secţia Clinică Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică pentru recuperare postoperatorie.
Din echipa medicală care a efectuat intervenţia au făcut parte dr. Adrian Pavel, medic primar chirurgie şi ortopedie pediatrică, dr. Maria Trăilescu, medic primar chirurgie pediatrică, dr. Cristian Sabău, medic specialist anestezie şi terapie intensivă, asist.med. instrumentar Marilena Pojoga, asist. med. ATI Angelica Faur.