Știri

Școală de vară dedicată plantelor medicinale


Florentina Ionescu
07 Iulie 2025
Știri
07 Iulie 2025

Școală de vară dedicată plantelor medicinale


Florentina Ionescu

 

UMF Iași organizează Școala de vară „Plante medicinale” pentru studenții din anul întâi ai Facultății de Farmacie.

 

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a anunțat recent lansarea procesului de selecție pentru participarea la Școala de vară „Plante medicinale”. Acesta este un eveniment educațional dedicat studenților din anul I ai Facultății de Farmacie, înscriși la programele de licență Farmacie sau Cosmetică Medicală și Tehnologia Produsului Cosmetic.

Evenimentul se va desfășura în perioada 14 – 18 iulie 2025, în județul Neamț, în cadrul proiectului CPAC4STUD – „Dezvoltarea competențelor profesionale și abilităților de cercetare ale studenților UMF Iași”, se arată pe site-ul news.umfiasi.ro.

Școala de vară va reuni 30 de studenți, care vor avea oportunitatea de a participa la activități teoretice și practice axate pe studiul plantelor medicinale. De asemenea, școala de vară va contribui, astfel, la dezvoltarea competențelor profesionale și a abilităților de cercetare într-un cadru interdisciplinar și aplicativ. 

Procesul de selecție presupune completarea unui formular online și prezentarea unei scrisori de intenție, iar departajarea se va face în funcție de rezultatele obținute la disciplina Botanică farmaceutică, respectiv Plante medicinale.

Calendarul selecției este următorul:
Pe 7 iulie, ora 16:00 – se vor afișa rezultatele preliminare (înscrierile au avut loc până ieri, 6 iulie);

8 iulie, ora 12:00 – depunerea contestațiilor;

9 iulie, ora 16:00 – afișarea rezultatelor finale.

Inițiativa face parte din strategia Universității de Medicină și Farmacie din Iași de susținere a educației practice și cercetării timpurii în rândul studenților, promovând totodată valorificarea resurselor naturale în domeniul farmaceutic, potrivit sursei menționate mai sus. 

Fotografie de la Photo By: Kaboompics.com: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/flori-frunze-frunzi-proaspat-4871166/ 

 

Farmacist

scoala de varamedicinaumf iasifarmaciecosmetica medicalafarmacologieplante medicinaleumf grigore t popa iasi
Te-ar mai putea interesa
Știri

CMSR: Cifra de școlarizare în medicina dentară trebuie fundamentată pe date obiective

Continuarea finanțării formării unui număr tot mai mare de absolvenți de medicină dentară ridică problema utilizării eficiente a resurselor publice, atrage atenția CMSR.

...

Comunicate de presă

Concurență și medii ridicate la examenul de admitere la UMF Cluj-Napoca

La examenul de admitere de la UMF-Cluj-Napoca, anul acesta, cea mai mare concurență s-a înregistrat la specializarea Radiologie și imagistică, cu 2,4 candidați pe un loc.

...

Știri

Platformă de dezvoltare pentru tinerii stomatologi

CMSR a lansat platforma CMSR YOUNG, construită în jurul nevoilor noii generații de profesioniști: dezvoltare profesională, mentorat, acces la repere clare pentru începutul carierei, dialog cu lide...