Știri

Secţia Chirurgie a SJU Piatra-Neamţ a fost modernizată

Secţia Chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ a fost modernizată în cadrul unui proiect în valoare de 110.000 euro finanţat de Consiliul Judeţean (CJ) Neamţ.
11 Iulie 2024
Știri
11 Iulie 2024

Secţia Chirurgie a SJU Piatra-Neamţ a fost modernizată

Secţia Chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ a fost modernizată în cadrul unui proiect în valoare de 110.000 euro finanţat de Consiliul Judeţean (CJ) Neamţ.


„Igienizarea secţiei a acoperit întreaga structură, respectiv cele 75 paturi. Saloanele arată cu totul altfel. Mai sunt câteva de amenajat, în prezent secţia funcţionează cu 50 de paturi din cauza lipsei de personal mediu şi de îngrijire, dar şi această problemă am încredere că va fi rezolvată cât mai repede, la final de săptămână fiind organizat un concurs de ocupare a posturilor vacante”, a anunţat dr. Cristina Atănăsoaie Iacob, managerul unităţii sanitare, citat de Agerpres.

Preşedintele CJ Neamţ, Ion Asaftei, a precizat că şi secţia Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) se află într-un proces de reabilitare şi modernizare, cu ajutorul Fundaţiei pentru Copii Alex Zamfir şi cu fonduri de la bugetul judeţului.

„Am alocat suma de un milion de lei, bani care urmează să fie utilizaţi prin proceduri legale în perioada imediat următoare. Secţia va avea aceeaşi structură, cu 17 paturi de terapie intensivă, dar nivelul de calitate şi de siguranţă pentru pacienţi, circuitele şi instalaţiile noi, se vor ridica la cele mai moderne şi competitive standarde”, a spus preşedintele CJ Neamţ.

Secţia ATI a fost distrusă de incendiul care a izbucnit pe 14 noiembrie 2020 şi în urma căruia au murit 10 pacienţi.

Timp de aproape trei ani, secţia a fost sigilată de autorităţile care efectuează ancheta penală. În decembrie 2023, secţia a fost desigilată şi au început lucrările de reabilitare şi modernizare. În iulie 2021, Asociaţia „Dăruieşte Viaţă” a dat în folosinţă un spital modular ATI, în curtea SJU Piatra-Neamţ.

După ce va fi dată în folosinţă secţia ATI, spitalul modular va fi destinat pacienţilor oncologici, având în vedere că secţia aferentă este în curs de reabilitare, informează Agerpres.

 

 


Medic

sju piatra-neamtmodernizare sectie chirurgiefinantare consiliul judetean
Te-ar mai putea interesa
Comunicate de presă

Noi echipamente medicale la Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj-Napoca

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, a fost dotat cu şase noi echipamente medicale de înaltă tehnologie....

Știri

Servicii de recuperare medicală respiratorie, la Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud

Un compartiment unic în judeţul Alba, privind recuperarea medicală respiratorie, a fost deschis la Aiud, unde funcţionează unul dintre cele mai vechi spitale de Pneumoftiziologie din ţară, inaugurat în urmă cu 100 de ani în prezenţa Reginei...