Din aceeași categorie
„Trebuie ştiut că spitalele din România suferă de ani buni din cauza lipsei medicilor anestezişti. Unităţile sanitare lucrează cu mai puţini anestezişti decât ar trebui. Din această cauză uneori operaţiile sunt amânate, iar situaţia este şi mai dificilă în actualul context. În 2021, la rezidenţiat sunt cu 1.000 de locuri mai puţine. Este o decizie de neînţeles având în vedere situaţia în care aflăm”, arată dr. Eleodor Cârstoiu într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.
În document se arată că 6 milioane de români nu au acces la servicii medicale, pentru că nu sunt suficienţi doctori care să-i trateze, iar România ocupă ultimul loc în Europa la numărul de medici la mia de locuitori.
„Cea mai mare criză este cea a medicilor anestezişti. Vânaţi de spitalele din străinătate, în ultimii ani tot mai mulţi specialişti români au ales aleg să părăsească ţara şi să lucreze în spitale unde au la dispoziţie toate resursele necesare. Într-un sistem medical în care insuficienţa cadrelor medicale a fost mereu o mare problemă, Ministerul Sănătăţii alege să pregătească şi mai puţin specialişti, tocmai în zonele cele mai deficitare, aşa cum este ATI. Soluţia găsită de guvernanţi este să crească vârsta de pensionare şi să blocheze încontinuu accesul tinerilor medici la sistemul medical. Astfel, în spitale ajung să lucreze până la epuizare şi chiar deces în gardă, medici vârstnici, bolnavi, iar tinerii specialişti se plângă că nu au locuri de muncă”, mai spune preşedintele Promedica.
Potrivit acestuia, a scăzut şi numărul locurilor la rezidenţiat cu post, locuri de care mulţi tinerii absolvenţi ai UMF-urilor erau interesaţi, pentru că după terminarea perioadei de pregătire aveau un loc de muncă asigurat.
„Cu această decizie, autorităţile mai demonstrează încă o dată că încă nu avem o soluţie pentru absolvenţii Facultăţilor de Medicină. După absolvire ei sunt oameni cu licenţă, dar o licenţă care nu le oferă nicio profesie în România, spre deosebire absolvenţii din ţările europene cărora diploma de licenţă le oferă loc de muncă”, conchide dr. Eleodor Cârstoiu.
sindicat promedicascadere locuri rezidentiatministerul sanatatiideficit medicicriza anestezisti
Investiții importante în sistemul medical românesc
Aceste investiții înseamnă echipamente moderne, servicii medicale mai eficiente.
...Mecanism nou de finanțare a spitalelor
Spitalele vor fi finanțate după un mecanism nou, care va ține cont de serviciile medicale acordate și de numărul pacienților tratați în unitățile sanitare. Măsura este cuprinsă într-un nou pachet de reforme anunțat de Ministe...
Tratamentul pacienților critici cu leziuni traumatice acute
Ministerul Sănătății continuă să construiască un sistem de sănătate care răspunde mai rapid.
...
