Marţi, 10 mai, la ora 18.30, la Opera Naţională din Bucureşti are loc un eveniment de referinţă: concertul extraordinar de gală susţinut de soprana Lise Davidsen şi de tenorul Freddie De Tommaso. Întreaga sumă strânsă din vânzarea biletelor va fi donată Institutului Regional de Oncologie Iaşi.


Doi solişti de talie internaţională urcă în această seară pe scena Operei Naţionale din Bucureşti (ONB): Lise Davidsen şi Freddie De Tommaso vor strânge fonduri pentru pacienţii care suferă de cancer şi au nevoie de îngrijiri paliative, se arată pe pagina de Facebook a instituţiei de cultură.

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a spus că organizarea acestui eveniment în beneficiul Institutului Regional de Oncologie din Iaşi trebuie să arate „o altă dimensiune a instituţiilor de cultură, aceea de a fi puse în slujba faptelor importante, faptelor mari, care nu au preţ”, informează Agerpres.

Ministrul şi-a exprimat speranţa ca evenimentele de acest tip să aibă loc „din ce în ce mai des”.

Directorul general al ONB, Daniel Jinga, a declarat: „E vorba despre implicarea noastră din ce în ce mai mare în această zonă, pentru că rolul artistului în societate nu este numai acela de a distra oamenii, de a-i invita la spectacole, ci este şi acela de a educa, de a omogeniza spiritele şi de a ridica gradul de conştientizare”.

Directorul ONB speră ca acţiunea caritabilă să poată strâne 10.000 - 15.000 de euro în beneficiul pacienţilor oncologici.

La rândul lor, cei doi artişti, tenorul Freddie De Tommaso şi soprana Lise Davidsen, au anunţat că susţin această cauză umanitară, urmând a evolua pro bono. Ei au invitat publicul să vină la spectacol pentru ca o sumă cât mai mare să meargă în contul institutului ieşean.

„E foarte important pentru noi, ca artişti, să ridicăm ochii şi să încercăm să ajutăm”, a subliniat Lise Davidsen.

În cadrul conferinţei de presă, medicii Vladimir Poroch, şeful Secţiei de îngrijiri paleative a Institutului Regional de Oncologie din Iaşi, şi Remus Nica, medic primar - chirurgie generală şi oncologică la Spitalul Militar Central din Bucureşti, el însuşi violonist, au pledat pentru implicarea artiştilor în acte sociale.

Programul va cuprinde lucrări de Giuseppe Verdi, Richard Wagner şi Pietro Mascagni, iar la pupitrul Orchestrei şi Corului Operei Naţionale Bucureşti se va afla dirijorul Jose Miguel Perez Sierra, conceptul regizoral aparţinându-i lui Rareş Zaharia.

Biletele, începând de la 25 de lei, pot fi achiziţionate online sau de la casa de bilete a ONB.

Institutul Regional de Oncologie Iaşi este singurul institut public din România specializat în diagnosticarea şi tratamentul cancerului, construit şi dotat la standarde europene după 1990.

Contul pentru donaţii al IRO Iaşi este RO33TREZ40620F370100XXXX.

Sursă foto: Facebook Opera Naţională Bucureşti



Oncolog