De 25 de ani, prof. dr. Mario Codreanu predă la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti și formează viitorii medici și protectori ai sănătății animalelor.
„Este imperios necesar să ne pregătim și să ne creăm viitorul decât să ne supunem acestuia” este motto-ul după care s-a ghidat profesor Codreanu încă din tinerețe. A terminat studiile universitare ca șef de promoție, urmând, apoi, un lung și asiduu drum de perfecționare, inclusiv în afara țării prin cursuri în Statele Unite ale Americii, Egipt sau Suedia. Este șeful catedrei de Ştiinţe Clinice și, în continuare, preşedintele Asociaţiei Medicilor Veterinari din România - Filiala 1 Bucureşti, reales în 2009.

MedicHub: Cum au fost începuturile dumneavoastră ca medic veterinar? V-ați simțit copleșit, la început, de multitudinea de informații pe care trebuie să le știe și să le aplice un medic veterinar?

Prof. dr. Mario Codreanu: Începuturile mele profesionale au fost marcate de dorința de a continua ascendent dezvoltarea mea profesională, de a nu încetini evoluția dată de onoranta poziție de absolvent ca șef de promoție a Facultății de Medicină Veterinară București.

După absolvire, multitudinea informațiilor pe care le reclamă fiecare specializare din domeniul medical veterinar și diversitatea acestora m-au obligat să vizez și în cele din urmă să optez pentru medicina internă, pe care întotdeauna am perceput-o ca „regina medicinii”, cea mai grea, dar și mai frumoasă dintre domeniile medicale.

Ce v-a determinat să alegeți medicina veterinară? De ce nu v-ați îndreptat spre cea umană?

Am optat pentru profesia medical veterinară în încercarea de a urma și depăși tradiția de familie în acest domeniu. Astfel, am văzut și am considerat medicina veterinară o provocare de viitor, peste cea oferită de medicina omului, unde pașii și performanțele erau vizibil mai mari.

Sunteți cadru didactic din 1993. Cum erau studenții mediciniști atunci și cum sunt acum?

Instruirea mea la nivel universitar în medicina veterinară, ca student, înainte de ’89, aș putea spune, ca și în cazul colegilor mei de promoție (și evident, nu numai), a fost dominată de un grad mare de determinare și dorință, în același timp, de a urma și reuși să mă încadrez și integrez în domeniul apărării sănătății animalelor și implicit în domeniul apărării sănătății omului.

Înscrierea și urmarea cursurilor universitare în această nobilă profesie presupunea, în primă fază, un efort deosebit pentru a te număra printre cei care reușeau să intre la această facultate, unde competiția era extrem de dură (23 de candidați pe loc), după care rigorile și cutumele extrem de puțin permisive nu lăsau loc eschivelor sau derapajelor în actul educațional și/sau formativ. Ulterior, diversitatea specializărilor și domeniilor în ceea ce privește educația universitară, alături de relaxarea și permisivitatea sistemelor de învățământ universitar (lipsa unor obligații profesionale extrem de riguroase, mobilitatea studenților, introducerea Sistemului European De Credite Transferabile), alături de o vizibilă reducere a motivației în îmbrățișarea reală și determinată a unei cariere, prin pregătire de rang academic, a făcut ca interesul general pentru o carieră medicală, obținută preliminar după o durată considerabilă a studiilor în acest domeniu (6 ani), să ducă la o reducere a determinării în urmarea unei astfel de cariere.

Cum a fost prima ediție, de anul trecut, a Forumului Practica Veterinară.ro? Care au fost principalele probleme dezbătute și cum au evoluat lucrurile de atunci?

Consider că prima ediție a Forumului Practica Veterinară a fost un real succes, cu peste 300 de participanți, cu o tematică ce a suscitat interesul colegilor de breaslă.

Principalele probleme abordate și dezbătute au încercat să se focuseze pe componentele cele mai de actualitate din domeniul clinicii animalelor și anume: coordonatele clinice, mijloace și noutăți în domeniul diagnosticului, abordări terapeutice de ultimă oră în vastul domeniu al patologiei veterinare.

Evoluția a fost după cum ne așteptam. Fiecare eveniment științific major de acest gen nu face altceva decât să deschidă noi căi și orizonturi pentru o abordare clinico-terapeutică și de diagnostic cât mai facilă și mai modernă, menită a satisface exigențele și expectanța proprietarilor și/sau deținătorilor de animale.

Ce așteptări aveți de la ediția de anul acesta a Forumului Practica Veterinară.ro, care se desfășoară în București, între 20 și 21 aprilie?

Așteptările sunt mari, întrucât feedback-ul a fost unul clar pozitiv. Cea de a doua ediție a Forumului Practica Veterinară de la București, ce va avea loc în 20-21 aprilie, anul acesta va fi mult mai țintit. Adresabilitatea va fi, de asemenea, largă, dar domeniile abordate vor fi punctuale, intrând în probleme de detaliu și de mare acuratețe în diagnosticul uzual și cel imagistic al afecțiunilor la animale, cu protocoale și proceduri ce vor veni în ajutorul practicienilor și al activității ce o desfășoară.

Care a fost cea mai mare provocare a carierei dumneavostră? Dar unul dintre cele mai dificile cazuri pe care le-ați tratat?

Cea mai mare provocare a fost reprezentată de dificultatea în a opta, după absolvire, pentru libera practică medicală veterinară sau a mă îndrepta către o carieră universitară, previzibil grea, plină de provocări și renunțări la alte acumulări de ordin personal, dar mărturisesc că alegerea făcută nu o regret câtuși de puțin și sunt mândru de faptul că sunt medic veterinar și că am avut șansa de a intra în această nobilă lume academică. Ca provocare, pot spune că după îmbrățișarea profesiei de cadru didactic nu am putut rezista tentației ca după 6 ani de învățământ universitar în domeniul preponderent al toxicologiei veterinare (cu aplicații limitate, dar cu posibilități similare de a lucra efectiv în clinică, în domeniul asistenței medicale veterinare), să optez pentru domeniul medicinii interne, unde, ca tânăr asistent univesitar, a trebuit să o iau de la zero, de la cea mai joasă treaptă a noului venit într-un colectiv (în anul 1999) şi unde, cu mândrie pot spune, activez și în prezent, în calitate de profesor universitar abilitat.

În clinică, multitudinea cazurilor și a provocărilor continue, nopțile de nesomn și chibzuință, date de găsirea, optarea și aplicarea unor metode, proceduri și soluții terapeutice menite a da o șansă reală fiecărui pacient consultat, consider că m-a capacitat maxim și m-a făcut să îl consider (în majoritatea situațiilor) un caz deosebit și o reușită profesională.

Ați urmat diferite cursuri și specializări în Statele Unite ale Americii, Egipt sau Suedia. Ce v-a impresionat pozitiv acolo? Ce bune practici am putea lua de la colegii din străinătate și implementa în practica veterinară de la noi?

Cele două specializării efectuate în S.U.A. la universități de prestigiu, precum și celelalte stagii/cursuri urmate la universități din afara țării mi-au deschis orizonturi, mi-au oferit posibilități și conexiuni în lumea medicală veterinară, în special în domeniul clinic universitar, care m-au propulsat și mi-au permis accesul în lumea de vârf a domeniului clinic medical veterinar. Pe măsura urmării și însușirii celor dobândite în aceste stagii/specializări am încercat să promovez și să implementez parte din aceste tehnici de diagnostic, care m-au făcut să mă număr printre exponenții acestor domenii în țara noastră, și nu numai. Pledoaria pentru stricta specializare pe domenii înguste este cheia reușitei și a performanțelor în domeniul clinic medical veterinar, în ampla lume medicală contemporană. 

Ce ați îmbunătății la felul în care funcționează facultățile de medicină veterinară din România?

Aș pleda continuu pentru creșterea gradului de determinare în optarea pentru o astfel de nobilă profesie medicală. Aș insista, de asemenea, pe expunerea, însușirea și înțelegerea pe deplin a noțiunilor fundamentale în medicină și aș pune accentul pe componenta practică/ lucrativă în activitățile didactice cu studenții, ținând cont de avalanșa și diversitatea modalităților de a accede la informație în ziua de astăzi. Evident, consider că aceastea ar putea da încredere absolvenților noștri și ulterior confidență în raport cu proprietarii/ deținătorii pacienților noștri necuvântători. Acest deziderat derivă din faptul că, actualmente, medicul veterinar, indiferent de domeniul de specialitate în care activează, trebuie să facă față cerințelor solicitantului de servicii medicale veterinare, al căror nivel de informare, expectanță si ale căror valori s-au schimbat. 

Aveți un motto după care vă ghidați în carieră?

Este imperios necesar să ne pregătim și să ne creăm viitorul decât să ne supunem acestuia.