Din aceeași categorie
Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş, prof. dr. Leonard Azamfirei, a transmis că Spitalul George Emil Palade are, oficial, o nouă denumire.
Acesta se va numi Spitalul Clinic Universitar „George Emil Palade”.
În urma avizului Ministerului Sănătății, noua denumire (Spitalul Clinic Universitar „George Emil Palade”) reflectă identitatea reală a acestei instituții: un spital public, clinic și universitar, integrat direct în structura și misiunea UMFST, a explicat prof. dr. Leonard Azamfirei (foto) pe pagina sa.
Care este stadiul actual al lucrărilor?
Imaginile pe care le-a publicat acesta recent pun în oglindă randările proiectului final și stadiul actual al lucrărilor. Fotografiile sunt reale și au fost realizate săptămâna trecută.
Lucrările continuă conform calendarului, a adăugat rectorul UMFST, iar în toamna acestui an va fi finalizat primul spital clinic universitar smart din România, un proiect unic la nivel național prin care UMFST integrează, într-o singură structură, asistența medicală, educația, cercetarea și tehnologia.
Această investiție, una dintre cele mai importante componente ale proiectului UniCity Târgu Mureș, arată că, uneori, diferența dintre „promisiune” și „realitate” devine tot mai greu de observat, a conchis prof. dr. Leonard Azamfirei în postarea sa.
PROF. DR. LEONARD AZAMFIREILEONARD AZAMFIREIUMFST TARGU MURESRECTOR UMFST TARGU MURESSPITALUL CLINIC UNIVERSITAR GEORGE EMIL PALADESPITAL SMART
