Recent, s-au inaugurat spaţiile destinate serviciilor medicale de specialitate pentru copii, recent modernizate, din cadrul Ambulatorului Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca.


Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a vizitat joi, 12 septembrie, spaţiile destinate serviciilor medicale de specialitate pentru copii de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, se arată pe pagina de Facebook a Consiliului Judeţean Cluj.

În cadrul evenimentului a fost inaugurată cea mai recentă investiţie, respectiv lucrările de reabilitare şi modernizare a spaţiilor destinate serviciilor medicale de specialitate pentru copii, situate în Ambulatoriul Integrat de pe str. Moţilor, nr. 19.

Lucrările au vizat demisolul şi parterul corpului A de clădire, unde se desfăşoară servicii medicale clinice, paraclinice şi de recuperare medicală şi spitalizare de zi pentru copii, în specialităţile pediatrie, ortopedie pediatrică, oftalmologie, ORL, neurologie pediatrică, psihiatrie pediatrică, ginecologie, endocrinologie, balneologie şi psihologie.

„În cadrul proiectului în valoare totală de 910.940,11 lei, cu T.V.A. inclus, au fost realizate lucrări de desfacere şi refacere a finisajelor existente de la nivelul tavanelor şi al pereţilor, desfacerea şi refacerea instalaţiilor electrice de iluminat şi refacerea pardoselilor. La baza lucrărilor a stat un proiect de arhitectură de interior conform căruia au fost realizate soluţiile propuse. Au fost folosite elemente şi culori inspirate din natură, pentru a crea un mediu cât mai prietenos cu copiii, iar la nivelul pereţilor a fost montat tapet de diferite forme şi culori care să satisfacă cerinţa de protecţie a pereţilor, dar şi să redea o formă cât mai plăcută a spaţiului. De asemenea, au fost achiziţionate şi dotări necesare desfăşurării activităţii medicale în condiţii optime, în special obiecte de mobilier”, se mai arată în postare.

Investiţiile în Ambulatoriul Integrat continuă, astfel că acesta va putea prelua circa 2.000 de pacienţi pe zi.

Ambulatoriul Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase are o structură organizatorică ce cuprinde 24 de specialităţi clinice medicale pentru adulţi, 11 specialităţi clinice medicale pentru copii şi 5 laboratoare medicale, asigurându-se un flux cuprins între 1.000 şi 1.200 de pacienţi pe zi, se mai reaminteşte.

Sursă foto: Facebook Consiliul Judeţean Cluj

 

 


Pediatru