Consumul unui singur peşte de apă dulce, prins în lacurile şi râurile din Statele Unite, echivalează cu a bea timp de o lună apă potabilă contaminată cu PFAS - aşa-numiţii poluanţi eterni.

Substanţele perfluoroalchilate şi polifluoroalchilate au fost dezvoltate în anii ‘40 pentru a rezista la apă şi temperaturile ridicate. Se găsesc în învelişurile antiaderente, în textile sau în ambalajele alimentare.

Se descompun greu şi s-au acumulat de-a lungul timpului în aer, sol, în apele lacurilor şi râurilor, în hrană şi chiar şi în corpul uman, arată un studiu american, citat de AFP şi Agerpres.

Există din ce în ce mai multe solicitări pentru o reglementare mai strictă a utilizării acestor substanţe care sunt dăunătoare sănătăţii, cu consecinţe hepatice, răspuns imunitar redus şi risc de cancer.

Cercetătorii au evaluat nivelul de contaminare al peştilor de apă dulce, analizând 500 de eşantioane prelevate din lacuri şi râuri din SUA, între 2013 şi 2015. Potrivit studiului publicat în jurnalul ştiinţific Environmental Research, rata medie de contaminare a fost de 9,5 micrograme pe kilogram.

Dintre probele contaminate, trei sferturi conţineau acid perfluorooctan sulfonic (PFOS), unul dintre cei mai comuni şi nocivi contaminanţi, din cei câteva mii ce alcătuiesc grupul PFAS.

Astfel, a consuma un peşte de apă dulce echivalează cu a bea timp de o lună apă contaminată cu 48 de părţi de PFOS per miliard. Conform noilor recomandări ale Agenţiei pentru Protecţia Mediului (EPA) din Statele Unite, apa este considerată sigură de băut dacă nu conţine mai mult de 0,2 părţi de PFOS per trilion.

Nivelurile de PFAS măsurate la peştii de apă dulce capturaţi în sălbăticie s-au dovedit a fi de 278 de ori mai mari comparativ cu cele constatate la peştii crescuţi în scop comercial.

Descoperirea este îngrijorătoare în special din cauza impactului asupra comunităţilor defavorizate care consumă peşte ca sursă de proteine sau din motive socio-culturale, a precizat el.

Pentru Patrick Byrne, cercetător în domeniul poluării mediului la Universitatea John Moores din Liverpool, PFAS reprezintă „probabil cea mai mare ameninţare chimică pentru specia umană în secolul 21”.

Studiul a fost publicat la scurt timp după iniţiativa Danemarcei, Germaniei, Ţărilor de Jos, Norvegiei şi Suediei, care au înaintat Agenţiei europene pentru produse chimice o propunere de interzicere a utilizării PFAS. Această propunere vine după concluzia celor cinci ţări conform căreia utilizarea PFAS nu a fost controlată suficient.