Din aceeași categorie
Studiul, publicat în revista Nature, sugerează că persoanele imunizate cu vaccinurile ARN mesager (Pfizer şi Moderna) ar putea să nu aibă nevoie de o doză de susţinere (a treia doză), atâta timp cât virusul nu suferă mutaţii care să varieze foarte mult faţă de formele actuale.
Persoanele care au trecut prin boală iar apoi s-au vaccinat ar putea să-şi păstreze imunitatea chiar şi în cazul unor mutaţii semnificative ale coronavirusului, arată cercetarea, ale cărei concluzii au fost preluate de The New York Times.
Un studiu anterior arăta că, la persoanele care au făcut boala, celulele sistemului imunitar responsabile cu recunoaşterea virusului au rămas active până la 12 luni de la infectare.
Pe baza acestor constatări, cercetătorii au sugerat că imunitatea acestor persoane, dacă s-au şi vaccinat după vindecarea de COVID-19, ar putea dura ani de zile, posibil toată viaţa.
Vârstnicii, persoanele cu un sistem imunitar slab sau care iau medicamente cu efect imunosupresor ar putea avea nevoie totuşi de o a treia doză de ser, de susţinere, arată studiul .
studiu american post-vaccinaredurata imunitatedoza de sustinere
