Consecinţele intoxicaţiei cu plumb asupra sănătăţii publice sunt drastic subestimate, potrivit unui studiu recent. Amploarea fenomenului este comparabilă cu cea a poluării aerului.


Conform cercetării publicată în revista Lancet Planetary Health, poluarea cu plumb a fost, în 2019, la originea a 5,5 milioane de decese la nivel mondial, cauzate de boli cardiovasculare. De asemenea, a afectat capacităţile cognitive ale copiilor cu vârsta sub cinci ani, în special în ţările în curs de dezvoltare, informează AFP şi Agerpres.

Pentru a ajunge la aceste concluzii, autorii, conduşi de doi economişti ai Băncii Mondiale, au evaluat nivelul de intoxicare cu plumb în populaţia a numeroase ţări (183), folosind estimări bazate pe analize de sânge. Acestea fuseseră modelate în cadrul Global Burden of Disease, un program de cercetare care serveşte drept bază pentru numeroase studii.

Ei au comparat apoi aceste date cu consecinţele preconizate ale intoxicaţiei cu plumb asupra sănătăţii. Concluzia a fost că intoxicaţia cu plumb, care ar reprezenta o problemă la fel de gravă ca şi poluarea aerului, este responsabilă pentru 30% din decesele cauzate de boli cardiovasculare, un nivel de şase ori mai mare decât estimările actuale.

Această cifră este „enormă”, potrivit unuia dintre autori, Bjorn Larsen, de la Banca Mondială. Rolul plumbului în bolile cardiovasculare ar fi mai mare decât cel al fumatului sau al colesterolului, a declarat acesta pentru AFP.

Totuşi, rezultatele au fost întâmpinate cu prudenţă de către cercetători. Lucrarea este „interesantă”, dar „supusă multor incertitudini”, a declarat pentru AFP Roy Harrison, expert în poluarea atmosferică la Universitatea din Birmingham.

„Dacă se confirmă, (aceste rezultate) vor avea un impact major asupra sănătăţii publice”, a conchis Harrison.





Alergologia