Timusul, care produce celulele T imunitare, este adesea considerat ca nefuncţional la adulţi şi este uneori extirpat în timpul chirurgiei cardiace, pentru a facilita accesul la inimă şi la principalele vase sanguine. Noi cercetări ale Massachusetts General Hospital (MGH) şi publicate în New England Journal of Medicine arată însă că timusul este esenţial nu doar pentru sănătatea adulţilor, în general, ci şi pentru prevenirea cancerului şi, posibil, a bolilor autoimune.

Pentru a determina dacă timusul are efecte asupra sănătăţii adulţilor, echipa de cercetători a evaluat riscul de deces, de cancer şi de boli autoimune la 1.146 de subiecţi adulţi, al căror timus a fost îndepărtat chirurgical, şi la 1.146 de pacienţi grupaţi din punct de vedere demografic, care au suferit o intervenţie asemănătoare, dar fără timectomie, informează MedicalXpress. S-a măsurat şi producţia limfocitelor T şi nivelul sanguin al moleculelor legate de sistemul imunitar într-o subgrupă de pacienţi.

La cinci ani după chirurgie, 8,1% dintre pacienţii care au suferit o timectomie au decedat, comparativ cu 2,8% dintre cei cărora nu le-a fost extirpat timusul – ceea ce echivalează cu un risc de deces de 2,9% mai ridicat.

În aceeaşi perioadă, 7,4% dintre pacienţii din grupul timectomie au dezvoltat un cancer, comparativ cu 3,7% dintre pacienţii din grupul martori – riscul fiind de 2 ori mai ridicat.

„Studiind persoanele ale căror timpus a fost îndepărtat, am descoperit că timusul este absolut necesar pentru o bună sănătate. Dacă nu este acolo, riscul de deces şi de cancer se dublează cel puţin”, a explicat autorul principal al cercetării, doctor în medicină David T. Scadden, director al Centrului de medicină regenerativă în cadrul MGH şi co-director al Harvard Stem Cell Institute. „Aceasta înseamnă că urmările ablaţiei timusului trebuie luate cu grijă în considerare, când se are în vedere timectomia”.

O analiză suplimentară a tuturor pacienţilor din grupul timectomie, pe o perioadă de peste cinci ani, a arătat că nivelul de mortalitate global era mai ridicat în grupul timectomie, comparativ cu populaţia generală a Statelor Unite (9% versus 5,2%), la fel ca mortalitatea cauzată de cancer (2,3% versus 1,5%).

Chiar dacă Scadden şi colegii săi au constatat, în ansamblul studiului, că riscul de boli autoimune nu se deosebea, în mod semnificativ, între grupa timectomie şi cea de control, au observat totuşi o diferenţă când pacienţii cu infecţie, cancer sau boală autoimună înaintea chirurgiei au fost excluşi din analiză.

După ce aceste persoane au fost excluse, 12,3% dintre pacienţii din grupul timectomie au dezvoltat o boală autoimună, comparativ cu 7,9% din grupul martor – risc de 1,5 ori mai ridicat.

În subgrupa pacienţilor la care producţia de limfocite T şi de molecule legate de sistemul imunitar a fost măsurată (22 în grupul timectomie şi 19 în grupul martor, pe o perioadă postoperatorie medie de 14,2 ani), cei care suferiseră o timectomie au prezentat, în mod sistematic, o producţie de noi limfocite T inferioară pacienţilor-martor şi niveluri mai ridicate de molecule proinflamatorii în sânge.

Scadden şi echipa sa încearcă la ora actuală să evalueze vigoarea relativă a timusului şi să stabilească legătura dintre nivelul de activitate al glandei şi efectele asupra sănătăţii.