Un medicament antiinflamator, tocilizumab, reduce riscul de deces la pacienţii spitalizaţi cu o formă gravă de COVID-19, conform rezultatelor studiului clinic britanic Recovery, informează AFP. Studiul a arătat, de asemenea, că tocilizumab scurtează perioada până la externarea pacienţilor şi reduce necesitatea ventilaţiei artificiale.


„Este o veste excelentă”, a declarat Anthony Gordon, profesor de anestezie şi terapie intensivă la Imperial College London, care nu a fost implicat în studiu, scrie Agerpres. Circa 4.000 de pacienţi în stare gravă au fost trataţi cu tocilizumab în Marea Britanie. „Astăzi, chiar şi mai mulţi pacienţi vor beneficia de acest tratament”, a adăugat el.

„Testele precedente asupra tocilizumab au prezentat rezultate mixte”, a declarat Peter Horby de la Universitatea Oxford, responsabil din cadrul studiului Recovery, citat într-un comunicat de presă.

Beneficiile tocilizumab se adaugă acum celor ale steroizilor, potrivit cercetătorilor: în asociere cu un steroid precum dexametazona -singurul tratament care şi-a dovedit până în prezent eficacitatea în reducerea mortalităţii cauzate de COVID-19 – „impactul” asupra mortalităţii „este important” .

Datele „sugerează că la pacienţii cu COVID-19 care prezintă hipoxie şi o inflamaţie semnificativă, tratamentul care asociază un corticosteroid, cum ar fi dexametazona, cu tocilizumab reduce mortalitatea cu aproximativ o treime la pacienţii care necesită oxigen prin intermediul unei simple măşti faciale şi cu aproape jumătate la cei care au nevoie de ventilaţie mecanică invazivă”, notează AFP.

Tocilizumab, utilizat pentru artrita reumatoidă, se administrează intravenos.

„Tratamentul cu tocilizumab a redus într-un mod semnificativ numărul deceselor: 596 (29%) dintre pacienţii din grupul tocilizumab au decedat în decurs de 28 de zile faţă de 694 (33%) dintre pacienţii din grupul cu îngrijire obişnuită”, o „diferenţă absolută” de 4 puncte procentuale, conform comunicatului. „Aceasta înseamnă că la 25 de pacienţi trataţi cu tocilizumab, ar fi salvată o viaţă în plus”.

Tocilizumab a crescut probabilitatea de externare în termen de 28 de zile, de la 47% la 54%.

Aceste beneficii au fost observate la toate sub-grupele de pacienţi, de la cei care necesitau oxigen prin intermediul unei simple măşti faciale, la cei care aveau nevoie de ventilatoare mecanice, la terapie intensivă.

Studiul a implicat peste 4.000 de pacienţi: jumătate au primit tocilizumab, jumătate au beneficiat de îngrijiri obişnuite. Aproximativ 82% dintre pacienţi luau un steroid, cum ar fi dexametazona.

„Utilizat în combinaţie, impactul este semnificativ”, a declarat Martin Landray, unul dintre responsabilii studiului.

„După dexametazonă, aceasta este cea mai importantă descoperire în tratamentul COVID-19, care are un impact asupra reducerii (numărului) deceselor”, a indicat Athimalaipet Ramanan, profesor de reumatologie pediatrică la Universitatea din Bristol, prin Science Media Center (SMC).

Există, de asemenea, un studiu Recovery care a demonstrat în iunie 2020 că dexametazona a redus mortalitatea.

Rezultatele privind tocilizumab vor fi în curând publicate online pe site-ul MedRxiv şi trimise unui jurnal medical, notează AFP.


Farmacist