Știri

Timişoara: se fac demersuri pentru ridicarea unui nou spital municipal

Un nou spital municipal va fi construit în partea de nord a municipiului Timişoara, anul acesta urmând să înceapă studiul de prefezabilitate. Pentru realizarea investiţiei, municipalitatea va încheia un parteneriat cu International Finance Corporation (IFC), organizaţie care ţine de Banca Mondială.
10 Februarie 2022

Primarul Dominic Fritz, citat de Agerpres, a anunţat că „investiţia va fi imensă” şi că în acest sens a venit în vizită o delegaţie a International Finance Corporation (IFC), organizaţie care va încheia un parteneriat cu municipalitatea.

Conform edilului, noul spital ar urma să fie amplasat lângă Aerodromul Utilitar Cioca şi va fi dotat cu aparatură de ultimă generaţie, adunând într-un singur loc toate secţiile medicale ale spitalului, care acum sunt răspândite prin oraş.

„Intenţia noastră este să ridicăm de la zero un nou campus medical, primul din ultimii 50 de ani, în zona de nord a oraşului”, a declarat Dominic Fritz, conform unei informări de la primărie.

În perioada următoare, în parteneriat cu IFC, va fi demarat studiul de prefezabilitate necesar, se mai precizează în informare.

Ginecologia (1)

investitie timisoaramunicipalitate si ifcnou spital municipalstudiu de prefezabilitate
Te-ar mai putea interesa
Știri

Parteneriat public-privat pentru construirea unui nou spital municipal la Timişoara

Primarul Dominic Fritz a semnat un parteneriat public-privat (PPP) cu Corporaţia Financiară Internaţională (IFC) a Băncii Mondiale pentru construirea noului Spital Municipal Timişoara, în zona de nord oraşului. Unitatea medicală va reuni to...