La propunerea Ambasadei Spaniei la Bucureşti, în perioada 14 decembrie 2023 - 8 ianuarie 2024, Muzeul Municipiului Bucureşti va găzdui pe gardul Palatului Suţu expoziţia de fotografie FOTCIENCIA.
Fotografiile fac parte din cea de-a nouăsprezecea ediţie a concursului FOTCIENCIA, iniţiativă a Consiliului Naţional de Cercetare din Spania (CSIC) şi a Fundaţiei Spaniole pentru Ştiinţă şi Tehnologie (FECYT), cu sprijinul Fundaţiei Jesús Serra şi al Grupului Catalana Occidente, se arată pe pagina de Facebook a Muzeului Municipiului Bucureşti - Palatul Suţu. Colecţia permite publicului să perceapă ştiinţa şi tehnologia dintr-un unghi diferit.
Expoziţia este împărţită în două categorii (general şi micro) şi este alcătuită din 25 de fotografii, selectate din cele 584 care au fost prezentate în cadrul ediţiei.
„Ansamblul (...) evidenţiază relaţia fructuoasă dintre ştiinţă şi artă în toate domeniile cunoaşterii”, se subliniază.
Fotografiile dezvoltă conceptul unei perspective diferite asupra lucrurilor, privite cu ochiul liber, pe de o parte, şi prin intermediului microscopului, pe de altă parte, şi îşi propune să transmită publicului valoarea socială a ştiinţei şi creaţiei artistice, prin asocierea fiecărei fotografii cu un Obiectiv de Dezvoltare Durabilă a Agendei 2030 ONU, se precizează într-un comunicat remis Agerpres.
Cu scopul de a aduce în prim plan uriaşa moştenire a laureatului premiului Nobel, Santiago Ramón y Cajal, FOTCIENCIA19 s-a alăturat comemorării Anului Cajal cu o secţiune specială dedicată neuroştiinţelor, se subliniază în postarea Facebook.
Textele care însoţesc fiecare imagine sunt disponibile prin scanarea codurilor QR de pe fiecare dintre imagini.