Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) şi Filarmonica de Stat Sibiu anunţă programul Concertului de Anul Nou de la Sibiu, un eveniment aflat la cea de-a XV-a ediţie. Organizatorii invită publicul la un spectacol grandios, care va lumina noaptea trecerii dintre ani cu tema „Diamonds”.


Într-o seară plină de farmec, publicul va fi martorul unei reprezentaţii „care aduce împreună strălucirea balurilor vieneze cu magnificul musical de pe Broadway”, se arată într-un comunicat.

Frumuseţea şi eleganţa diamantelor vor fi redate în concert sub bagheta dirijorului austriac David Schlager. Acesta va conduce un program eclectic în care vor străluci soliştii Ioana Turcu (flaut, România), Christiana Uikiza (voce, Austria) şi Mike Mossessian (voce, Austria), alături de Ansamblul ICon Arts. Atmosfera  va fi completată de costumele strălucitoare ale dansatorilor Teatrului de Balet din Sibiu, a căror coregrafie este semnată de Aleisha Sibhoun Prodea (România).

Evenimentul are loc la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat din Sibiu, în dublă reprezentaţie -  începând cu orele 18.00, pe 31 decembrie 2023 şi pe 1 ianuarie 2024.

„Întâmpinăm noul an într-un decor impunător în inima istorică a Sibiului, alături de public, interpreţi apreciaţi şi artişti desăvârşiţi din ţară şi din străinătate, şi ne bucurăm împreună de strălucirea, frumuseţea şi căldura muzicii”, a declarat Sebastian Gheorghiu, organizator.



 

 

Psihiatru (2)