Știri

Trei spitale militare redeschid sectoare pentru tratarea pacienţilor COVID

Trei spitale militare redeschid sectoare pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19, la Sibiu, Cluj-Napoca şi Timişoara, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale.
04 August 2022
Știri
04 August 2022

Trei spitale militare redeschid sectoare pentru tratarea pacienţilor COVID

Trei spitale militare redeschid sectoare pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19, la Sibiu, Cluj-Napoca şi Timişoara, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale.


La solicitarea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) a judeţului Sibiu, Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Augustin” va redeschide joi, 4 august, sectorul pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, având la dispoziţie cinci paturi, se arată într-un comunicat MApN.

Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca a redeschis din data de 23 iulie, la solicitarea DSP Cluj, sectorul COVID având cinci paturi, care în prezent sunt ocupate în totalitate.

La solicitarea prefecturii şi a DSP Timiş, Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” din Timişoara a redeschis Sistemul Modular Medical de Izolare şi Tratament (SMMIT) Timişoara din data de 22 iulie, numărul de pacienţi internaţi crescând progresiv până la 19 pacienţi internaţi în prezent.

„Având în vedere creşterea numărului de infectări cu virusul SARS-CoV-2 la nivel naţional, Direcţia medicală a MApN a dispus unităţilor sanitare din subordine verificarea capabilităţilor de suport COVID-19, pentru a permite reoperaţionalizarea promptă a acestora, în termen de maximum 72 ore de la solicitare şi obţinerea autorizaţiilor necesare pentru sprijinirea eforturilor autorităţilor locale şi centrale de limitare a răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2”, se mai spune în document.

În plan intern, Direcţia medicală a MApN a dispus luarea tuturor măsurilor necesare pentru limitarea numărului de infectări la toate structurile din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

Te-ar mai putea interesa
Comunicate de presă

MApN: 11 spitale militare româneşti asigură asistenţă şi tratament pentru răniţii din Ucraina

Din dispoziţia premierului României, Ministerul Apărării Naţionale a pregătit toate cele 11 spitale militare din subordinea Direcţiei Medicale pentru asigurarea asistenţei şi tratamentului medical, pentru militarii răniţi din Ucraina. Centr...