Știri

Tulpina britanică dă o rată de mortalitate cu până la 100% mai mare

Varianta extrem de contagioasă a coronavirusului, care s-a răspândit în întreaga lume de când a fost descoperită la sfârşitul anului trecut, în Marea Britanie, prezintă o rată de mortalitate cu 30%-100% mai mare în comparaţie cu tulpinile anterioare, au anunţat cercetătorii.
12 Martie 2021
Știri
12 Martie 2021

Tulpina britanică dă o rată de mortalitate cu până la 100% mai mare

Varianta extrem de contagioasă a coronavirusului, care s-a răspândit în întreaga lume de când a fost descoperită la sfârşitul anului trecut, în Marea Britanie, prezintă o rată de mortalitate cu 30%-100% mai mare în comparaţie cu tulpinile anterioare, au anunţat cercetătorii.


În urma unui studiu care a comparat ratele de deces în rândul persoanelor din Marea Britanie infectate cu noua variantă SARS-CoV-2 (cunoscută sub numele de B.1.1.7) cu cele ale persoanelor infectate cu alte tulpini, oamenii de ştiinţă au constatat că noua variantă a prezentat o mortalitate „semnificativ mai mare”, relatează o ştire Reuters, preluată de Agerpres.

Varianta B.1.1.7, cu 23 de mutaţii în codul său genetic, a fost detectată pentru prima dată în Marea Britanie în septembrie 2020, iar de atunci a fost depistată în peste 100 de ţări. Este cu 40%-70% mai contagioasă comparativ cu variantele de coronavirus dominante anterior.

În cadrul studiului efectuat în Marea Britanie şi publicat recent în British Medical Journal, infecţia cu noua variantă a condus la 227 de decese dintr-un eşantion de 54.906 pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, comparativ cu 141 de decese dintr-un grup cu acelaşi număr de pacienţi, infectaţi cu alte variante de coronavirus.

„Coroborat cu capacitatea sa de a se răspândi rapid, acest lucru face din B.1.1.7 o ameninţare care ar trebui luată în serios”, a declarat Robert Challen, cercetător la Universitatea Exeter, coautor al studiului.

tulpina britanica coronavirusmortalitate marestudiu Marea Britanie
Te-ar mai putea interesa
Știri

Record: un pacient din Marea Britanie, testat pozitiv pentru COVID preţ de 505 zile

Un pacient care a fost testat pozitiv cu COVID-19 timp de 16 luni, până la moartea lui, reprezintă cazul cu cea mai îndelungată infecţie cu SARS-CoV-2, arată un studiu dedicat evoluţiei virusului la persoane imunodeprimate....

Știri

Cercetare: pacienţii cu COVID lung dezvoltă anticorpi specifici

Cercetătorii de la Imperial College London au descoperit că pacienţii care prezintă simptome ale aşa-numitului COVID lung dezvoltă anticorpi specifici. Constatarea ar putea deschide calea către dezvoltarea unor teste sanguine pentru diagnos...