Din aceeași categorie
„Ascensiunea remarcabilă pe care a avut-o Universitatea noastră în acest prestigios top internaţional, în ultimii ani, demonstrează că întreaga comunitate academică de la „Carol Davila” a depus eforturi remarcabile în planul cercetării ştiinţifice medicale. Aceste eforturi devin progresiv comparabile cu cele ale centrelor universitare de top din lume, după cum se poate vedea la o privire de ansamblu în clasament. Trebuie să susţinem eforturile iniţiate în ultimii opt ani, de dezvoltare a capacităţii de cercetare disponibile în UMFCD. Alături de aceste acţiuni, vom identifica şi aplica în următoarea perioadă mecanisme suplimentare de motivare şi stimulare ale cadrelor noastre didactice pentru a se implica şi mai mult în activitatea de cercetare. Astfel, vom putea menţine acest trend ascendent şi vom deveni un lider european regional”, a declarat rectorul UMF „Carol Davila”, prof. dr. Viorel Jinga, potrivit unui comunicat al instituţiei de învăţământ superior.
Pentru a fi incluşi într-un clasament pe un domeniu, universităţile trebuie să aibă un număr minim de publicaţii de cercetare în perioada 2014 - 2018. Pragul de publicare este diferit în funcţie de subiectele pe domenii ale clasamentului. Datele bibliometrice sunt colectate de pe Web of Science şi InCites.
umf carol davilamedical sciencestop shanghaimedicinaDin ce medici este formată viitoarea conducere a SNMF
Președinte al SNMF va fi dr. Răzvan-Florentin Miftode de la Iași.
...Peste 10.200 de participanți înscriși la Congresul UMF „Carol Davila” din București
Găzduit la Palatul Parlamentului, congresul își propune să consolideze colaborarea interdisciplinară.
...Reglementarea medicinei alternative, în consultare publică
Ministerul Sănătății a anunțat elaborarea și punerea în consultare publică a unui Proiect de Ordin privind reglementarea medicinei alternative.
...