Din aceeași categorie
Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova a încheiat concursul de admitere pentru anul universitar 2026-2027, desfășurat în zilele de 26 și 28 iulie.
Într-un context în care modelele de admitere în învățământul superior sunt tot mai diverse, UMF Craiova și-a menținut examenul scris pentru toate programele de studii, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției. Rezultatele acestei sesiuni confirmă interesul ridicat al candidaților pentru profesiile din domeniul sănătății.
2,9 candidați pe loc
Raportat la cele 465 de locuri bugetate scoase la concurs, media la nivelul universității a fost de aproximativ 2,9 candidați pe loc.
Cea mai mare concurență s-a înregistrat la programul de studii Medicină Dentară (5,5 candidați pe loc), urmat de Tehnică Dentară (5,27), Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic (4,1) și Farmacie (3,8).
Programul de studii Medicină a înregistrat o concurență de aproximativ 2,5 candidați pe un loc bugetat, confirmând interesul constant pentru una dintre cele mai căutate specializări ale universității.
Examenul scris, o garanție a selecției bazate pe merit
Admiterea la UMF Craiova s-a desfășurat exclusiv prin concurs scris, organizat diferențiat în funcție de specificul programelor de studii.
Candidații au susținut probe la discipline fundamentale (Biologie, Chimie organică și Botanică), într-un proces de selecție construit pe evaluarea cunoștințelor și a potențialului academic.
Oferta educațională atrage tot mai mulți tineri
Rezultatele admiterii arată că interesul candidaților nu se concentrează exclusiv asupra programului de studii Medicină. Oferta educațională a UMF Craiova atrage tot mai mulți tineri către întreaga gamă a profesiilor din domeniul sănătății, de la Medicină Dentară și Farmacie până la Asistență Medicală Generală, Radiologie și Imagistică, Nutriție și Dietetică, Balneofiziokinetoterapie și Recuperare, Tehnică Dentară sau Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic.
„Rezultatele admiterii din acest an reconfirmă încrederea candidaților într-un model de selecție bazat pe examen și merit. Pentru Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova este important nu doar faptul că Medicina continuă să atragă un număr mare de candidați, ci și că observăm un interes tot mai mare pentru toate profesiile din domeniul sănătății. Sistemul medical modern are nevoie de echipe multidisciplinare, iar universitatea noastră formează specialiști pentru toate aceste domenii. Le urăm cu toată căldura bun venit în comunitatea noastră!”, a declarat prof. dr. Dan Gheonea, rectorul UMF Craiova.
În perioada următoare vor avea loc confirmarea locurilor și înmatricularea candidaților declarați admiși, conform calendarului admiterii.
umf craiovaumfcvadmitereoferta educationalacandidatistudentiConcurență și medii ridicate la examenul de admitere la UMF Cluj-Napoca
La examenul de admitere de la UMF-Cluj-Napoca, anul acesta, cea mai mare concurență s-a înregistrat la specializarea Radiologie și imagistică, cu 2,4 candidați pe un loc.
...UMFCD dă startul înscrierilor pentru examenul de admitere, sesiunea iulie 2026
În perioada 6-17 iulie, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”( UMFCD) din București au loc înscrierile pentru concursul de admitere la programele de studii universitare de licență.
...Platformă de dezvoltare pentru tinerii stomatologi
CMSR a lansat platforma CMSR YOUNG, construită în jurul nevoilor noii generații de profesioniști: dezvoltare profesională, mentorat, acces la repere clare pentru începutul carierei, dialog cu lide...
