Din aceeași categorie
Pe 31 mai, de Ziua mondială fără tutun, Organizaţia Mondială a Sănătăţii oferă tinerilor din întreaga lume o platformă de exprimare împotriva tacticilor industriei tutunului care dezvoltă campanii înşelătoare de atragere a tinerilor spre consumul de tutun, acest comportament generând un nou val de dependenţe, se arată într-un comunicat.
Universitatea Transilvania din Braşov marchează evenimentul cu o expoziţie de fotografii intitulată „Tutunul sub lentila tinerilor”. Expoziţia este organizată vineri, 31 mai, începând cu ora 10.00, în holul corpului C de pe Colina Universităţii.
Protagoniştii acestei expoziţii sunt studenţii din anul I al Facultăţii de Medicină din Braşov şi elevii Colegiului pentru Agricultură şi Industrie Alimentară „Ţara Bârsei” din Prejmer. Evenimentul face parte din strategia GREEN a universităţii braşovene.
„FRESHAIR4Life este un proiect internaţional, implementat de un consorţiu de universităţi şi organizaţii prestigioase sub coordonarea Leiden University Center, în 5 ţări partenere a Internaţional Primary Care Respiratory Group. Finanţat sub schema de granturi HORIZON 2025, FRESHAIR4Life are ca scop alegerea, dezvoltarea, adaptarea celor mai potrivite intervenţii dovedit benefice pentru prevenirea bolilor netransmisibile legate de consumul de tutun şi/ sau expunerea la poluarea atmosferică în rândul adolescenţilor cu vârste între 14-21 de ani”, se precizează în comunicat.
universitatea transilvania brasovexpozitie fotografiiziua mondiala fara tutun