Știri

USAMV București se alătură inițiativei europene Biodiversity Challenge


Florentina Ionescu
22 Mai 2025
Știri
22 Mai 2025

USAMV București se alătură inițiativei europene Biodiversity Challenge


Florentina Ionescu

 

Pentru al doilea an, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București se alătură inițiativei europene Biodiversity Challenge.

 

USAMV București participă, alături de alte 18 universități din 14 țări europene, la inițiativa Biodiversity Challenge 2025, lansată de ICA – Asociația Universităților Europene de Științele Vieții.

Proiectul își propune să promoveze cunoașterea și protejarea biodiversității din campusurile universitare, prin activități științifice și educative desfășurate cu implicarea întregii comunități academice, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Pentru a conștientiza biodiversitatea – ce crește și trăiește în mediul înconjurător – USAMV București invită întreaga comunitate academică și publicul larg să observe și să inventarieze speciile de plante, insectele și păsările din spațiile verzi din Campusul Agronomie-Herăstrău al USAMV București. 

Redescoperirea naturii

Scopul este de a redescoperi natura prin identificarea celor peste 1000 de specii care conviețuiesc în acest spațiu verde urban, prin intermediul unei cercetări colective și intense a biodiversității – Bioblitz, în care specialiști și pasionați de natură colaborează pentru a observa și documenta cât mai multe specii – plante, insecte, păsări, ciuperci și alte vietăți – într-un timp scurt și într-o zonă bine definită – Campusul USAMV București.

Activitățile organizate includ sesiuni de observații de teren și identificarea speciilor prin aplicații mobile. Este o inițiativă relaxantă și accesibilă pentru toți – experți, pasionați de natură sau doar curioși de a afla mai multe despre biodiversitatea din jur. 

Instrument educațional pentru un viitor mai prietenos cu natura 

Participarea activă în cadrul proiectului contribuie la protejarea și îmbunătățirea biodiversității din campusul USAMV București, transformându-l într-un exemplu și instrument educațional pentru un viitor mai prietenos cu natura. Datele colectate în perioada 15-22 mai a.c. vor fi integrate într-o bază de date la nivel european, contribuind la cercetări de mediu și politici sustenabile pentru gestionarea spațiilor verzi.

„Universitatea noastră are o responsabilitate dublă: de a forma profesioniști în domeniul științelor vieții și de a proteja activ natura care ne înconjoară. Biodiversity Challenge este o oportunitate excelentă de a implica studenții și cadrele didactice într-un demers colectiv, educativ și relevant pentru viitor”, a declarat prof. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu, rectorul USAMV București.

Colaborarea dintre universitățile membre ICA duce la schimbul de idei, resurse și bune practici, dezvoltând o comunitate europeană activă, dedicată unui mediu sustenabil și echilibrat, se mai precizează în comunicat

 Sursa foto: Facebook / https://www.facebook.com/usamv 

Practica Veterinara

biodiversitateusamv bucurestinaturaBiodiversity ChallengeUniversitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara Bucuresti
Te-ar mai putea interesa
Comunicate de presă

Timp liber: Festivalul Licuricilor, incursiune în natura, tradiţiile şi gastronomia Olteniei de sub Munte

După succesul primului eveniment din 2023, organizatorii pregătesc anul acesta două ediţii speciale ale Festivalului Licuricilor. Evenimentul va celebra lumina nopţilor de vară printr-o serie de ateliere, plimbări nocturne pentru observarea...

Comunicate de presă

Timp liber: plimbare printr-o nouă arie naturală protejată din Capitală, Pajiştea Petricani

Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti oferă bucureştenilor o nouă zonă de educaţie şi conservare a naturii, pe modelul îndrăgitului Parc Natural Văcăreşti: Pajiştea Petricani. Zona numără 12 specii de mamifere, 89 de specii de păsări, 12 speci...

Știri

Ziua Mondială a Animalelor: pierderea biodiversităţii afectează producţia de alimente şi răspândirea bolilor

Ziua Mondială a Animalelor este marcată, anual, la data de 4 octombrie, cu scopul de a promova drepturile şi bunăstarea tuturor vietăţilor. Este cu atât mai importantă cu cât experţii în biodiversitate şi protecţia mediului trag numeroase s...