Campania de vaccinare în învăţământul preuniversitar şi cel universitar se va desfăşura pe o perioadă de două luni, urmând ca vaccinarea în unităţile de învăţământ să se deruleze în perioada 13 septembrie -15 noiembrie, iar în universităţi de la 1 octombrie până la 1 decembrie, a anunţat preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă.
Au fost stabilite măsurile pentru asigurarea vaccinării în unităţile de învăţământ a elevilor, studenţilor, părinţilor acestora şi a personalului propriu, a anunţat şeful CNCAV.
„Se transmite în cursul acestei dimineţi această instrucţiune, atât către Ministerul Sănătăţii, Direcţiile de Sănătate Publică, cât şi către Ministerul Educaţiei pentru a colabora în vederea implementării programului de vaccinare”, a spus Valeriu Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, informează Agerpres.
Şeful CNCAV a precizat că în vederea limitării riscului de infectare cu SARS-CoV-2 în comunitate, precum şi în unităţile de învăţământ, se va desfăşura „o campanie specială” pentru vaccinarea elevilor, familiilor acestora, studenţilor, personalului didactic şi nedidactic.
„Această acţiune de vaccinare se derulează pentru o perioadă de circa două luni pentru învăţământul preuniversitar şi două luni pentru învăţământul universitar, pentru doza unu, ulterior, în oglindă, se va continua cu administrarea celei de-a doua doze. Practic, pentru sistemul preuniversitar, activitatea de vaccinare debutează în 13 septembrie şi se va încheia pe 15 noiembrie, iar pentru învăţământul universitar debutează la 1 octombrie şi se finalizează pe 1 decembrie. De menţionat că în învăţământul universitar există posibilitatea de a se organiza chiar mai devreme aceste puncte de vaccinare”, a subliniat Valeriu Gheorghiţă.