Rozalina Lăpădatu, vicepreşedintele Alianţei Pacienţilor Cronici din România (APCR), a solicitat anularea scutirilor fiscale la taxa de asigurări de sănătate, atrăgând atenţia că acestea însumează circa 4,8 miliarde de lei.


Scutirile acordate de statul român privind plata contribuţiei la fondul asigurărilor de sănătate însumează aproximativ 4,8 miliarde de lei, a declarat Rozalina Lăpădatu, citată de Agerpres.

„Vorbim despre categoriile profesionale cele mai cunoscute, agricultori, constructori şi industria alimentară: 4,8 miliarde de lei, raportat la fondul derulat de Casa Naţională anul trecut, înseamnă undeva la 8,72% din fondul Casei de Asigurări de Sănătate. Deci 8,72% din fondul Casei nu ajunge la pacienţi, asta înseamnă practic programul naţional de oncologie pe un an de zile aproximativ, ca sumă (...). Statul român, când ia astfel de decizii, trebuie să compenseze şi să ofere aceşti bani la schimb sau să ofere scutiri în zone de, nu ştiu, de impozit pe salariu doar, nu pe fondul de sănătate, care este unul dintre cele mai mici din Europa”, a afirmat Rozalina Lăpădatu.

Aceasta a semnalat şi problema colectării defectuoase a taxelor la bugetul statului.

„Statul român colectează undeva în jur de 30-35% din fondurile pe care ar trebui să le colecteze (...). Toate majorările astea fiscale care urmează vin să acopere aceste goluri, faptul că statul nu colectează 70% din taxe înseamnă că noi o să plătim de luna viitoare sau din ianuarie impozit mai mare pe casă, taxă de sănătate pe bonurile de masă şi aşa mai departe. (...) Cerem ca statul să înceapă să colecteze mai mult, nu doar 30% (...), să colecteze prin instituţiile pe care le are cât mai mult posibil şi cerem majorarea alocării bugetare pentru sănătate ideal undeva spre 9%”, a adăugat Rozalina Lăpădatu.

 

 

Oncolog