Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca se situează pe locul al doilea în topul universităţilor din România şi este singura universitate de medicină şi farmacie din ţară listată printre cele mai performante 1.000 de universităţi din lume, în clasamentul World University Rankings 2023, realizat de Times Higher Education (THE).


În clasamentul dat publicităţii astăzi, 12 octombrie, sunt incluse 20 de universităţi din România, dintre care patru sunt din Cluj-Napoca: UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, se arată într-un comunicat.  

Dintre cele 20 universităţi româneşti prezente în top, doar două se află printre primele 1.000 de instituţii de învăţământ superior din lume: Academia de Studii Economice Bucureşti, locul 501-600 la nivel mondial, respectiv locul întâi la nivel naţional, şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, clasată pe locul 801-1000 la nivel mondial, respectiv locul al doilea la nivel naţional.

În clasamentul pe anul 2022, au fost prezente 16 universităţi din România.

„UMF «Iuliu Haţieganu» Cluj-Napoca este listată pentru a patra oară în acest clasament şi ne bucurăm să constatăm că ne menţinem pe aceeaşi poziţie fruntaşă în topul universităţilor din România şi că ne situăm printre primele 1.000 cele mai bune instituţii de învăţământ superior din lume. Chiar dacă numărul universităţilor incluse în acest ranking a crescut de la an la an, cu 140 doar în ultimul an, universitatea noastră a reuşit să se menţină pe aceeaşi poziţie, cu un scor general crescut. Pe lângă prestigiul câştigat, o astfel de recunoaştere internaţională reprezintă o oportunitate extraordinară de a dezvolta noi proiecte, în special în domeniul cercetării, precum şi programe educaţionale avansate, ce vor duce la creşterea valorii universităţii noastre”, a declarat prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul universităţii clujene.

World University Rankings este cel mai mare şi divers clasament internaţional din domeniul academic, care reunește 1.799 de universități de elită din 104 țări şi regiuni. Topul se bazează pe 13 indicatori, care măsoară performanţa unei instituţii în cinci domenii: predare, cercetare, citări, venituri din transferul de cunoştinţe şi perspective internaţionale.

Universităţile prezente în ranking au fost evaluate în funcție de următoarele criterii: calitatea procesului educațional și a mediului de învățare, calitatea cercetării reflectată în indicatori de volum, venituri și reputație și impactul acesteia reflectat în citări, gradul de internaționalizare a universității analizat din perspectiva studenților, profesorilor și partenerilor internaționali și transferul de cunoștințe spre mediul socio-economic.

UMF Cluj-Napoca a obţinut scoruri peste medie la indicatorii de performanţă care măsoară citările (poziţia 623) şi perspectiva internaţională (poziţia 628).

La nivel global, în top 5 se află Universitatea Oxford, Universitatea Harvard, Universitatea Cambridge, Universitatea Stanford şi Massachusetts Institute of Technology.





Pediatru