Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) a înregistrat, luni seară, aterizarea cu numărul 100 pe heliportul construit pe Blocul Operator Central al unităţii sanitare, heliport amenajat în urmă cu opt luni. Transportul aerian cu numărul 100 a adus la SUUB un bebeluş născut la Alexandria, care avea icter hemolitic.


„Bilanţul transporturilor medicale de urgenţă arată că cele două culoare de zbor au fost folosite atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, indiferent de condiţiile meteo. În premieră pentru sistemul medical, 20 la sută dintre zboruri au avut loc noaptea - heliportul SUUB având instalaţie electrică de balizaj, cu marcaje luminoase, cu echipamente de salvare, protecţie şi de stingere a incendiilor”, informează reprezentanţii SUUB într-un comunicat transmis marţi.

Pacientul pentru care s-a făcut transportul aerian cu numărul 100 este un bebeluş de două zile, din Alexandria, care suferea de icter intens hemolitic şi care avea nevoie de îngrijiri complexe şi de un tratament de specialitate. Potrivit medicilor de la SUUB, în prezent, starea de sănătate a nou-născutului este „satisfăcătoare”.

Cei 100 de pacienţi care au fost transportaţi cu elicopterele SMURD sunt din diferite zone ale ţării, cele mai multe cazuri fiind preluate din Craiova, Alexandria, Galaţi, Brăila, Bacău, Constanţa şi Tulcea.

Este vorba despre bolnavi care au fost diagnosticaţi cu probleme medicale, precum infarct, accident vascular cerebral, şi care au avut nevoie de îngrijire medicală înalt specializată într-un spital universitar de urgenţă.

Cel mai tânăr pacient care a fost adus pe heliportul SUUB a fost un nou-născut prematur transferat de la Alexandria.

„Medicii au considerat că micuţul are nevoie de îngrijri cu ajutorul unor aparate care sunt disponibile doar în maternităţile din Capitală. Astfel, la doar câteva ore de la naştere, nou-născutul a fost preluat de elicopterul SMURD din Alexandria, adus la Spitalul Universitar, iar de aici transferat pe cale rutieră la Maternitatea Bucur”, transmit oficialii unităţii sanitare.

Cea mai aglomerată zi de aterizări şi decolări pe heliportul Spitalului Universitar a fost ziua de 30 decembrie, când şase elicoptere au adus cazuri medicale din toată ţara. Printre pacienţii a căror viaţă a fost salvată prin transferul rapid au fost şi doi bărbaţi în stare foarte gravă care suferiseră infarcturi miocardice acute.

Heliportul amenajat la SUUB este cel mai modern heliport medical în terasă, din România şi a fost dat în funcţiune în 3 decembrie 2019. Heliportul a fost finanţat integral de o firmă care activează în domeniul jocurilor de noroc şi care a oferit un milion de euro pentru realizarea acestuia.