În urma campaniei de strângere de fonduri „Act Today to Change Tomorrow”, susţinută de Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice (SRDNBM), zece copii cu diabet zaharat de tip 1 insulino-dependent au primit sisteme de monitorizare continuă a glicemiei.

„Finalizăm o etapă a campaniei Societăţii Române de Diabet pe care am început-o în urmă cu un an şi care s-a concentrat pe problema copiilor cu diabet de tip 1 din România. Este vorba de peste 3000 de copii în toată ţara. Am vrut să atrag atenţia societăţii, factorilor de decizie şi finanţatorilor noştri asupra a două aspecte. Pe de o parte, drama acestor copii şi a familiilor lor, diabetul fiind o boală care ne ocupă tot timpul; ei trebuie să îşi facă cel puţin 4 injecţii de insulină şi alte 4, dacă nu chiar 6 sau mai multe teste de glicemie pe zi. Pe de altă parte, am vrut să strângem prin colectă publică fonduri pe care le-am destinat achiziţionării unor dispozitive moderne cum sunt senzorii de monitorizare a glicemiei”, explică prof. dr. Cristian Serfinceanu, preşedintele SRDNBM, în cadrul conferinţei de presă de vineri, 9 februarie, când cei 10 copii au primit dispozitivele şi au învăţat cum să se utilizeze.

Prof. dr. Cristian Serfinceanu, preşedintele SRDNBM
Prof. dr. Cristian Serfinceanu, preşedintele SRDNBM

Cei 10 copii care au primit sistemele de monitorizare au fost aleşi de o comisie formată la nivelul Societăţii de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, care a strâns bani pentru kit-urile iniţiale şi consumabilele pentru 6 luni. Senzorii sub formă de plasture pot fi utilizaţi timp de 6 zile, iar părinţii şi medicii au acces la datele colectate şi indicii glicemici prin intermediul unei aplicaţii mobile.

„Principalele avantaje sunt, pe de-o parte, faptul că aceşti copii scapă de injecţiile pentru testele glicemice. Pe de altă parte, copiii şi familiile lor scapă de obsesia riscului de hipoglicemie severă pentru că aceşti senzori declaşează o alarmă şi elimină, astfel, acest risc”, declară prof. dr. Serafinceanu.

Kit-ul iniţial – 1100 de euro

„Dispozitivul nu se obţine atât de greu pe cât crede lumea. Costurile, ce-i drept, nefiind încă suportate de stat, pot să pară prohibitive pentru unele familii”, declară dr. Ioana Costea, medic diabetolog şi mama lui Albert, unul din copiii-ambasadori ai campaniei, diagnosticat de asemenea cu diabet zaharat de tip 1.

„În medie, costurile pentru kit-ul iniţial şi consumabilele pentru primele 3 luni se ridică undeva la 1100 de euro, iar consumabilele pentru o lună ajung la 250 de euro. Senzorii care se aplică pe piele sunt utilizabili timp de 6 zile, dar ei pot fi reporniţi. Le resetăm ceasul, să spunem şi ei mai pot fi utilizaţi pentru încă 4-5 zile”, explică dr. Mihaela Vlăiculescu, preşedintele Asociaţiei „Sprijin pentru Diabet”.

Contul bancar al campaniei va rămâne deschis pentru donaţii. SRDNBM speră să atragă şi companii private în campania de strîngere de fonduri „Act Today to Change Tomorrow”  şi, astfel, să achiziţioneze dispozitive de monitorizare pentru mai mulţi copii.

„Folosirea unui senzor de glicemie înseamnă o viaţă mai bună. Îi permite copilului să se joace şi să mănânce liniștit, să nu mai aibă momente când nu se simte bine. Iar pentru părinţi înseamnă mai multă linişte pentru că pot să îşi monitorizeze cu uşurinţă copilul”, declară dr. Viviana Elian, medic diabetolog, unul dintre coordonatorii campaniei. „Acum 6 luni nu existau aceste dispozitive de monitorizare pe piaţa din România, sperăm să existe continuitate. Din câte ştiu, Casa de Asigurări încearcă să deconteze, pe viitor, achiziţionarea acestor sisteme de monitorizare, total sau parţial, în funcţie de disponibilităţile Casei.”

În România trăiesc în jur de 3000 de copii cu diabet zaharat de tip 1, iar mai puţin de 10% din aceştia au aparate de monitorizare continuă a glicemiei.