Știri

Zeci de cazuri suspecte sau confirmate cu variola maimuţei, în Europa şi SUA

După Marea Britanie, Spania, Portugalia şi SUA anunţă că au identificat cazuri cu variola maimuţei - o boală virală, endemică în Africa de Vest.
20 Mai 2022
Știri
20 Mai 2022

Zeci de cazuri suspecte sau confirmate cu variola maimuţei, în Europa şi SUA

După Marea Britanie, Spania, Portugalia şi SUA anunţă că au identificat cazuri cu variola maimuţei - o boală virală, endemică în Africa de Vest.


Reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au declarat că doresc să facă lumină, cu ajutorul Marii Britanii, în privinţa cazurilor de variola maimuţei depistate în această ţară de la începutul lunii mai, informează AFP şi Agerpres.

Boala virală („monkeypox”) este endemică în Africa de Vest. În Portugalia, au fost raportate peste 20 de cazuri suspecte, dintre care cinci au fost confirmate, a anunţat Direcţia Generală de Sănătate din ţara respectivă, într-un comunicat de presă. „Aceste cazuri, majoritatea bărbaţi tineri, prezentau leziuni ulceroase”, a precizat autoritatea sanitară.

În Spania, opt cazuri suspecte au fost raportate, dar nu au fost încă confirmate prin teste, a declarat Ministerul Sănătăţii.

Potrivit autorităţilor spaniole şi portugheze care au declanşat alertă naţională de sănătate, boala nu are tratament şi, în general, se vindecă de la sine.

Simptomele includ febră, dureri de cap, dureri musculare, dureri de spate, ganglioni limfatici umflaţi, frisoane şi oboseală. Pot să apară erupţii cutanate, adesea pe faţă, care se răspândesc pe alte zone ale corpului.

Din data de 6 mai, şapte cazuri au fost identificate în Marea Britanie, dintre care patru cazuri la persoane identificate drept „homosexuali, bisexuali sau bărbaţi care întreţin relaţii sexuale cu bărbaţi”, potrivit Agenţiei britanice de sănătate (UKHSA).

„Virusul se ia prin contact direct, iar UKHSA sfătuieşte persoanele, în special cele gay, bisexuale sau bărbaţi care întreţin relaţii sexuale cu bărbaţi, să fie atente la orice erupţii neobişnuite sau leziuni, pe orice parte a corpului, în special în zonele genitale”, se arată pe gov.uk.

Cu excepţia unui singur caz - persoana infectată călătorise recent în Nigeria -, pacienţii au fost infectaţi în Marea Britanie, ceea ce a stârnit temeri privind o transmitere comunitară.

Şi autorităţile din SUA au anunţat detectarea primului caz de variola maimuţei la o persoană care locuieşte în statul Massachusetts şi care a călătorit recent în Canada, relatează EFE şi Agerpres.

 

 

Ginecologia (1)

variola maimuteiboala viralaendemica in africaprimul caz in sua
Te-ar mai putea interesa
Știri

Mpox: o formă gravă a variolei maimuţei ameninţă bolnavii de SIDA

Un studiu arată că o formă „gravă şi necrozantă” a Mpox – denumirea actuală a variolei maimuţei – prezintă un risc deosebit pentru persoanele infectate cu HIV. Riscul de mortalitate este ridicat, subliniază specialiştii....

Știri

OMS: variola maimuţei continuă să fie o urgenţă de sănătate publică

Epidemia de variola maimuţei continuă să reprezinte o urgenţă de sănătate publică - cel mai înalt nivel de alertă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, au anunţat reprezentanţii OMS....

Știri

A fost administrată prima doză de vaccin împotriva variolei maimuţei în România

Prima doză de vaccin împotriva variolei maimuţei a fost administrată contactului unui pacient diagnosticat cu această boală, a informat Ministerul Sănătăţii....